Prim-ministrul Ion Chicu a avut o întâlnire cu echipa de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Ruben Atoyan, în cadrul căreia au fost inițiate negocierile unui nou program cu FMI. La ședința online a participat și guvernatorul BNM, Octavian Armașu.

„Sprijinul financiar din partea FMI este esențial pentru Republica Moldova a cărei economie, în mod clar, a fost afectată de pandemia de COVID-19. Suntem gata să discutăm și să îndeplinim cele câteva puncte importante prevăzute în acordul de finanțare și să continuăm colaborarea. Mai ales că ultimul program cu FMI a fost îndeplinit cu succes”, a declarat premierul Chicu.

Timp de două săptămâni, misiunea FMI va purta discuții cu autoritățile Republicii Moldova pe marginea unui program care se va desfășura în următorii trei ani (2020-2023).

Acesta se va baza pe acțiuni de susținere a economiei, pe promovarea unei bune guvernanțe fiscale și financiare, consolidarea statului de drept, măsuri anticorupție și alte domenii.

„În cadrul întrunirii s-a discutat și despre instabilitatea politică din Republica Moldova care reprezintă singurul risc iminent ce ar putea împiedica îndeplinirea angajamentelor cerute de FMI. Astfel, misiunea va implica în discuții și unele forțe politice din Parlament”, se spune într-un comunicat de presă al Guvernului.

Memorandumul urmează a fi discutat în septembrie în cadrul bordului FMI.

Amintim că precedentul program al autorităților moldovenești, susținut de FMI, a fost aprobat la 7 noiembrie 2016. El a fost finanțat printr-un credit în valoare totală 182 milioane de dolari SUA.