Șor a spus că, deși a obținut fotoliul de deputat, biroul său de lucru rămâne la Orhei, iar oamenii îl vor găsi mai des acolo, decât în Parlament. „Biroul meu rămâne aici, mă aflu aici, voi fi aici întotdeauna ca deputat care reprezintă această regiune”, a spus Ilan Șor.

Interimatul funcției de primar de Orhei va fi exercitat de viceprimarul Diana Memeț.

Precizăm că mandatul de deputat este incompatibil cu funcția de primar, precum și cu orice alt post remunerat. Legislația le oferă parlamentarilor 30 de zile la dispoziție ca să înlăture incompatibilitatea.

Amintim că Șor a ajuns primar de Orhei în urma alegerilor locale din vara anului 2015.

Ilan Șor a fost condamnat de prima instanță la şapte ani și șase luni de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis, pentru spălare de bani și escrocherie în proporții deosebit de mari în dosarele creditelor neperformante acordate în 2014 de Banca de Economii.