Nagacevschi scrie că are covid și condamnă acuzațiile că ar sta acasă ca un „trântor politic” și nu ar rezolva problemele din justiție.

Stimați prieteni, bună ziua!

Sunt acasă și mă tratez de COVID 19.

Între timp aflu că un „trântor politic” mă acuză că nu rezolv problema cu un administrator de insolvabilitate, care "face besspredel" în niște procese de insolvabilitate.

Multstimate domn, acuzator amator!

Să știți că administratorii în procese de judecată sunt numiți de judecători. Chestiunile legate de procesele de insolvabilitate se soluționează în instanță și nu la MJ.

E mai ușor să arunci acuzații incompetente decît să studiezi legislația și să-ți aperi drepturile conform regulilor statului de drept.

A devenit o tendință nesănătoasă când toți cei care strigă că vor "stat de drept" neglijează cu desăvîrșire normele statului de drept și cer intervenția politicului în actul de justiție.

Special pentru ei precizez: MJ e responsabil de politici.

Justiția se face în instanță.

Populismul și prostia nu ne duc departe”, scrie acesta.