Pe agenda deputaților sunt propuse mai multe proiecte, printre care și legea ONG-urilor care reprezintă o condiție pentru obținerea finanțării 30 de milioane de euro din suportul macrofinanciar din partea Uniunii Europene.

„Un alt proiect important este legea ONG-urilor despre care s-a discutat foarte mult. S-a găsit consens pentru modificarea unor articole care ar permite să minimizăm riscurile de implicare a forțelor externe în politica internă a RM. Dacă acste amendamente vor fi susținute, legea ONG-urilor, cel mai probabil, va fi votată în lectura a doua”, a declarat Dodon.

Deputații vor discuta și un proiect de lege cu privire la susținerea veteranilor care presupune polița medicală gratis și majorarea plăților sociale pentru văduve.

Biroul Permanent al Parlamentului se va convoca mâine, urmând să decidă stabilirea ședințelor plenare pentru joi și vineri.

Amintim că, săptămâna trecută președintele Igor Dodon a avertizat că nu va promulga proiectul de lege privind ONG-urile, ultima condiționalitate din partea UE pentru ca Republica Moldova să poată primi cea de-a doua tranșă din pachetul de asistență macrofinanciară. La fel și premierul Ion Chicu a criticat opoziția și a acuzat-o că prin acest proiect dorește „lichidarea statului RM”.

De cealaltă, opoziția și experții independenți spun că Dodon și-ar face griji că ar putea rămâne fără finanțare în campania electorală, întrucât legea ONG-urilor nu permite donațiile către partidele politice.

În cadrul dezbaterilor din Comisia Juridică, socialiștii au propus ca legea să intre în vigoare din 2021, adică după alegeri.