Serialul a fost filmat în Ciudad de Mexico, la sfârşitul lunii august, şi relatează evenimente "apocaliptice".

Potrivit aceleiaşi surse, seria include povestea unei relaţii, dar nu are o legătură directă cu specificul aplicaţiei Tinder.

Deocamdată nu este clar când va apărea acest serial sau cum va fi promovat de Match Group Inc.

Producţia de seriale face parte dintr-o strategie mai amplă, care va fi dezvăluită în viitorul apropiat, a relatat o sursă implicată în proiect pentru Reuters.

Proiectul nu este o surpriză, din moment ce Tinder este deţinut de Match Group Inc, ce aparţine în mare parte companiei americane InterActiveCorp (IAC).

Furnizarea de conţinuturi originale este o strategie a cărei popularitate a crescut în rândul companiilor de media americane şi a reuşit să atragă milioane de utilizatori. Strategia ar putea contribui la creşterea numărul de clienţi ai companiei Match Group Inc.

Tinder a lansat, anul trecut, în octombrie, un site intitulat "Swipe Life", dedicat publicării materialelor despre relaţii şi întâlniri amoroase.

Aplicaţia de smartphone Tinder, deşi funcţionează pe un principiu simplu, a revoluţionat domeniul întâlnirilor online. Utilizatorilor li se arată fotografii ale unor posibili pretendenţi care se află în zonă în momentul respectiv şi pot da "swipe" (lovitură) în dreapta - corespondent lui "îmi place" - şi în stânga - pentru "nu îmi place", scrie mediafax.ro.

Dacă şi cel pentru care utilizatorul a dat "swipe" în dreapta a făcut acelaşi lucru, aceasta duce la o potrivire, urmată de sugestia de a trimite un mesaj sau de a "continua să joace".