Totodată, Curtea a dispus achitarea unor despăgubiri în sumă de 18.031,66 Euro, echivalentul a peste 360 de mii de lei.

Cazul se trage din 24 decembrie 2012 și 21 iunie 2013, când compania reclamantă, Construct Confort S.R.L.) a inițiat două seturi de proceduri judiciare, contestând două decizii emise de Inspectoratul Fiscal de Stat Strășeni (IFS), potrivit cărora ea a fost amendată pentru neconformarea reglementărilor privind Taxa pe valoare adăugată.

Pe 5 septembrie 2013 aceste două proceduri au fost conexate, iar pe 26 decembrie 2013 Judecătoria Strășeni a admis acțiunea companiei reclamante și a anulat deciziile contestate. Reprezentantul IFS nu a fost prezent la adoptarea hotărîrii instanței de fond, în pofida faptului că a fost citat în mod corespunzător despre data și ora ședinței de judecată.

La data de 5 februarie 2014, IFS a declarat un apel împotriva hotărârii Judecătoriei Strășeni, fără a solicita repunerea în termenul legal pentru a declara apel. Compania reclamantă a fost împotriva admiterii apelului și a invocat că a fost depus în afara termenului de 30 de zile și că IFS nu a cerut repunerea în termen.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 3 septembrie 2014 instanța a calculat termenul limită legal aplicabil și a constatat că acesta a expirat la 27 ianuarie 2014 și corespunzător IFS a depus apelul său tardiv. Instanța a dispus restituirea apelului ca fiind depus peste termenul legal. IFS a declarat recurs și a invocat că instanța de apel nu era în drept să restituie apelul pe motiv că s-a procedat deja la examinarea cauzei în fond.

La data de 8 octombrie 2014 Curtea Supremă a anulat decizia Curții de Apel din 3 septembrie 2014. Fără a contesta formula de calcul a instanței de apel a termenului legal pentru a declara apelul, instanța supremă a acceptat argumentul invocat de către IFS precum că potrivit normelor de procedură, or a dispus restituirea cererii de apel după începerea examinării fondului cauzei și a trimis cauza la rejudecare.

La data de 28 ianuarie 2015 Curtea de Apel Chișinău a admis recursul IFS, a anulat hotărârea Judecătoriei Strășeni din 26 decembrie 2013 și a adoptat o nouă hotărâre prin care a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție (CSJ) din 10 iunie 2015 a fost respins recursul companiei reclamante.

În fața Curții compania reclamantă s-a plâns că prin decizia Curții Supreme de Justiție din 8 octombrie 2014 a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.

Decizia Curţii

Curtea a notat că în conformitate cu prevederile Art. 254 alin. 2 Cod de procedură civilă, o hotărâre emisă de instanța de fond devine definitivă o dată cu expirarea termenului limită pentru declararea apelului. Potrivit Art. 362, după cum este interpretat de către Plenul CSJ, termenul limită pentru declararea apelului este de 30 de zile de la data emiterii părții dispozitive a hotărârii indiferent de aceea dacă părțile au fost prezente la emiterea acesteia. Art. 369 alin. 1 lit. b) Cod de procedură civilă prevede că dacă o parte eșuează să respecte termenul limită și nu a cerut repunerea acestuia, instanța de apel trebuie să restituie cererea de apel.

În decizia sa din 3 septembrie 2014, Curtea de Apel Chișinău a calculat termenul limită de exercitare a apelului de către IFS și a concluzionat că acest termen a expirat la 27 ianuarie 2014. Această formulă nu a fost contestată de către IFS și nu a fost disputată de către Curtea Supremă și aparent este conformă hotărârii explicative a CSJ. Corespunzător, Curtea a constatat că termenul limită pentru declararea de către IFS a apelului la hotărârea din 26 decembrie 2013 a expirat la 27 ianuartie 2014 și că corespunzător apelul din 5 februarie 2014 este tardiv.

În aceste circumstanțe, Curtea a considerat că, prin admiterea recursului IFS din 08 octombrie 2014, instanța supremă a adus la zero întreg procesul judiciar care s-a finalizat cu o decizie judiciară definitivă și executorie și ceea ce constituie res judicata. În rezultat, s-a încălcat principiul securității raporturilor juridice și a încălcat dreptul la un process echitabil potrivit Articolului 6 din Convenție și Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Compania reclamantă a cerut suma de 21.073,44 Euro cu titlu de prejudiciu material, suma de 11.923,49 Euro cu titlu de prejudiciu moral și suma de 487 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea i-a acordat companiei reclamante 15.544,66 Euro cu titlu de prejudiciu material, 2.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 487 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.