Experții observă că de regulă, programele electorale sunt unul din principalele instrumente prin care concurenții electorali încearcă să atragă alegători. În cazul Republicii Moldova, unde politica constă mai curând din lupta dintre candidați decât între doctrine, programelor electorale mereu li s-a acordat atenție mai scăzută decât în țările cu tradiții democratice mai dezvoltate.

Spre exemplu, în cadrul campaniei electorale curente, doar 5 din cei 8 candidați electorali au publicat programe electorale, dintre care doar 3 candidați (Igor Dodon, Maia Sandu și Andrei Năstase) au prezentat programe electorale relativ detaliate. Ceilalți candidați au prezentat programe destul de succinte sau chiar superficiale (1-2 pagini), fie s-au limitat la promisiuni exprimate în mod verbal. 

Analiza programelor și promisiunilor electorale a candidaților scoate în evidență tendința acestora de a depăși atribuțiile funcției respective stabilite de Constituție. Conform Constituției, Republica Moldova este stat parlamentar, ceea ce sugerează că rolul-cheie în promovarea politicilor și reformelor revine Parlamentului, iar Președintelui îi revine un spectru limitat de atribuții care se rezumă preponderent la cele din domeniul apărării și politici externe. Chiar dacă Președintele are drept de inițiativă legislativă, spiritul Constituției sugerează foarte clar că domeniile de intervenție ale acestuia sunt destul de limitate. În schimb, programele și promisiunile electorale ale candidaților la prezidențialele din 2020 sunt mai curând specifice unui stat prezidențial, iar în unele cazuri acestea reflectă trăsături tipice mai curând unui regim paternalist unde practic toate domeniile de dezvoltare ale statului depind de Președinte (de la salarii, pensii și îndemnizații la naștere până la terenuri de joacă, iluminat stradal și apeduct în sate și orașe).

Marea majoritate a promisiunilor electorale din domeniile sociale și economice nu sunt fezabile din punct de vedere financiar. În multe cazuri, promisiunile creează senzația unei licitații pentru voturi a candidaților electorali (ex: cine promite o pensie mai mare?), și nu reprezintă o luptă reală dintre viziuni, doctrine sau ideologii privind dezvoltarea țării sau soluționarea problemelor majore ale țării, constată autorii studiului. Mai mult decât atât, de cele mai multe ori candidații electorali nu specifică cum și de unde vor mobiliza resursele financiare necesare și ce instrumente vor pune în practică pentru implementarea promisiunilor făcute.

Spre exemplu, conform celor mai conservative calcule, promisiunile electorale ale lui Igor Dodon sunt estimate la circa 120 miliarde lei pentru mandatul de 4 ani, sau 10-11% din PIB și 37% din bugetul public național estimat pentru această perioadă de timp; Maia Sandu vine cu un program de circa 50-55 miliarde lei sau circa 5% din PIB; iar doar promisiunea Violetei Ivanov de a majora pensia minimă la 5000 lei necesită o finanțare de circa 25 miliarde lei pe an sau 100 miliarde lei pentru întreg mandatul de 4 ani. Evident că în contextul în care peste 90% din cheltuielile bugetare sunt destinate activităților recurente, deficitul bugetar în 2020 este estimat la circa 8% din PIB, iar sistemul de pensionare este unul deficitar, este evident că marea majoritate a acestor promisiuni electorale nu sunt fezabile. Chiar dacă se menționează apelarea la finanțare externă, din Vest și Est, aceasta nu va fi suficientă, având în vedere magnitudinea promisiunilor electorale. 

Autorii studiului au îndemnat concurenții electorali să se angajeze în promisiuni electorale realiste, să se detașeze de populism și să propună viziuni complexe privind rolul Președintelui în dezvoltarea țării.