La Real Madrid, ca de altfel la mai toate cluburile mari, cel mai mare flux de bani nu provine din transferurile de jucători, din bilete sau abonamente şi nici măcar din drepturile TV, ci din publicitate şi marketing.

Astfel, potrivit publicaţiei spaniole As, veniturile de 371 de milioane de euro din publicitate prevăzute de club pentru acest an reprezintă 45 la sută din veniturile totale, potrivit bugetului pentru sezonul 2019-2020.

Însă fără fotbal, aceşti sponsori nu mai au cum să "strălucească". Ba mai mult, unii dintre ei se află deja într-un mare impas. Dacă aceştia se vor prăbuşi, Real Madrid nu are cum să fie imun la acest tsunami care va fi generat.

Aproape niciunul dintre sponsori nu scapă de criza provocată de COVID-19. Real Madrid are semnate nu mai puţin de 14 contracte, însă doar Adidas şi Fly Emirates au rangul de sponsori principali şi sunt cei care asigură cea mai mare parte a venitului.

În mai 2019, echipa de pe Santiago Bernabeu a semnat un contract cu Adidas valabil până în 2028, în urma căruia clubul primeşte 100 de milioane de euro pe an, însă bonusurile pot depăşi 50 de milioane. Celălalt sponsor contribuie cu 70 de milioane de euro pe an.

Problema este că, din cauza pandemiei de coronavirus, Adidas a trebuit să ceară un împrumut uriaş Guvernului Germaniei şi un alt împrumut de 600 de milioane de euro unei bănci, pentru a fi capabil să supravieţuiască.

Celălalt sponsor principal are pierderi uriaşe, pentru că sectorul aeronautic este într-un moment critic, iar avioanele sunt la sol. În plus, compania a trebuit să înjumătăţească salariile a 105.000 de angajaţi.

Aşadar, oficialii madrilenilor se află într-o situaţie în care nu au mai fost niciodată, iar datele problemei se poate schimba destul de rapid în aceste momente.