În cadrul ședinței a fost examinată sesizarea nr. 168a/2019, depusă de un grup de deputați în septembrie 2019. Sesizarea se referea la controlul constituționalității unor prevederi din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, a Hotărârii Parlamentului nr. 101 din 30 iulie 2019 privind înaintarea candidaturii la funcția de Procuror General interimar al Republicii Moldova și a Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 1232-VIII din 31 iulie 2019 privind desemnarea domnului Dumitru Robu în funcția de Procuror General interimar.

De la ședință a fost revocat judecătorul Vladimir Țurcan, pe motiv că acesta era deputat în perioada în care au fost operate respectivele modificări legislative.

După deliberări, președintele Curții, Domnica Manole, a anunțat decizia. Astfel, Curtea Constituțională a decis că mai multe prevederi ce țin de procedura de desemnare a procurorului general interimar, de preselecția candidaților la funcția de procuror general și de eliberarea din funcție a procurorului general sunt neconstituționale.

Mai exact, în cazul desemnării procurorului general interimar, CC a concluzionat că rolul Consiliului Superior al Procurorilor este diminuat grav și în contradicție cu Constituția.

„CSP i se impune un termen scurt pentru a propune un procuror general interimar. Pe de altă parte, dacă nu este acceptată, propunerea poate fi respinsă de președintele RM. Ulterior, rolul CSP devine secundar. A doua propunere e făcută de Parlament. Dacă președintele respinge candidatura CSP, rolul constituțional al CSP este diminuat pregnant, având în vedere faptul că Parlamentul, organ pur politic, preia prerogativa, iar CSP devine organ de avizare. Instituirea unui termen restrâns și redistribuirea competențelor afectează rolul CSP garantat prin Constituție”, a precizat Domnica Manole.

În ceea ce privește preselecția candidaților la funcția de procuror general, Curtea Constituțională a concluzionat că modificările de substanță din Legea cu privire la Procuratură au condus la instituirea unui comisii de preselecție, sub egida Ministerului Justiției și la reducerea rolului constituțional al CSP.

„Consiliul Superior al Procurorilor are un rol constituțional, care nu trebuie uzurpat de Parlament. Este rolul formării unei liste și selectării unui candidat care să fie propus șefului statului. Implicarea comisiei instituite de Ministerul Justiției în procesul de numire în funcție a procurorului general contravine art. 125 din Constituție”, a punctat președintele CC.

Iar referitor la prevederile care țin de eliberarea din funcție a procurorului general, Curtea a menționat că art. 125, alin. 2 din Constituție stabilește autoritățile cu atribuții decizionale în procesul de demitere din funcție a procurorului general, acestea fiind CSP și președintele RM. Ca și la preselecția candidaturii, este afectat rolul constituțional al CSP, cred magistrații CC.

În ce-l privește pe actualul procuror general, președintele CC, Domnica Manole, a precizat: „Constatarea Curții e că nu afectează procedurile deja desfășurate pentru numirea procurorului general în funcție. Mandatul procurorului general actual nu este afectat în vreun fel, dimpotrivă, Procuratura devine, cu pronunțarea acestei hotărâri, mai protejată în independența și imparțialitatea sa față de eventuale influențe din partea executivului. Nu o comisie a executivului este cea care va stabili cu titlu obligatoriu candidaturile pentru funcția de procuror general și nu comisie a executivului va fi cea care îl va putea demite pe procurorul general.”

Vedeți aici decizia completă a Curții:

Pe 21 mai 2020, prin Hotărârea nr. 13, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității unor prevederi din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, a Parlamentului nr. 101 din 30 iulie 2019 privind înaintarea candidaturii la funcția de Procuror General interimar al Republicii Moldova și a Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 1232-VIII din 31 iulie 2019 privind desemnarea domnului Dumitru Robu în funcția de Procuror General interimar.

Analiza Curții:

Curtea a considerat că prevederile contestate trebuie examinate prin prisma articolului 125, care prevede explicit subiectele cu atribuții decizionale în procesul de numire și demitere a Procurorului General, și articolului 1251 din Constituție, care se referă la statutul Consiliului Superior al Procurorilor de garant al independenței și al imparțialității procurorilor.

Din perspectiva afectării mandatului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor, așa cum este stabilit acesta de articolele 125 și 1251 din Constituție, Curtea a identificat trei categorii de probleme, pe care le-a analizat. Acestea se referă la desemnarea Procurorului General interimar, preselecția candidaților la funcția de Procuror General și eliberarea din funcție a Procurorului General.

Cu privire la desemnarea Procurorului General interimar, Curtea a reiterat că interimatul este o soluție temporară, care asigură exercitarea pentru o perioadă de timp a funcțiilor de către o altă persoană decât titularul. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că rațiunea dispunerii interimatului rezidă în depășirea situației create ca urmare a imposibilității exercitării atribuțiilor de către titularul mandatului și în evitarea unor perturbații în activitatea acestei instituții (HCC nr. 9 din 21 mai 2013, § 69).

Curtea a notat că Constituția nu operează cu noțiunea de „Procuror General interimar”, de asemenea, nu conține prevederi referitoare la intervenirea vacanței acestei funcții. Astfel, în aspectele legate de organizarea și funcționarea internă a Procuraturii în privința cărora Constituția nu dispune, Parlamentul deține competența de a le reglementa prin lege, respectând principiile constituționale.

Curtea a observat că, pe de o parte, Consiliului Superior al Procurorilor i se impune, prin intermediul Legii cu privire la Procuratură, un termen scurt pentru a propune un Procuror General interimar, iar pe de altă parte, în situația în care nu este acceptată, propunerea poate fi respinsă de Președintele Republicii Moldova. Ulterior, rolul Consiliului Superior al Procurorilor devine secundar, cea de-a doua propunere fiind făcută de către Parlamentul Republicii Moldova.

În eventualitatea respingerii de către Președintele Republicii Moldova a candidaturii propuse de Consiliul Superior al Procurorilor, rolul constituțional al Consiliului este diminuat pregnant, având în vedere faptul că, potrivit alin. (22) al articolului 11 din Legea cu privire la Procuratură, Parlamentul, organ pur politic, preia prerogativa propunerii unui candidat la funcția de Procuror General interimar, iar Consiliul devine un organ de avizare.

Curtea a concluzionat că instituirea unui termen restrâns și redistribuirea competențelor în materie de propunere a Procurorului General interimar, prevăzute în articolul 11 alineatele (21) și (22) din Legea cu privire la Procuratură, sunt de natură să afecteze rolul Consiliului Superior al Procurorilor rezervat de articolele 125 și 1251 din Constituție.

Cu privire la preselecția candidaților la funcția de Procuror General, Curtea a menționat că stipularea în Constituție a procedurii de desemnare a Procurorului General constituie o garanție a independentei acestuia și a exercitării cu imparțialitate a atribuțiilor ce-i revin conform Legii cu privire la Procuratură (HCC nr. 8 din 20 mai 2013, § 53).

Curtea a subliniat că articolul 125 alin. (1) din Constituție prevede explicit subiectele cu atribuții decizionale în procesul de numire a Procurorului General, acestea fiind Consiliul Superior al Procurorilor și Președintele Republicii Moldova. Curtea a menționat opinia Comisiei de la Veneția, potrivit căreia cadrul constituțional național pare să impună mai curând o regulă strictă privind competențele Consiliului Superior al Procurorilor în procesul de numire a Procurorului General. Orice redistribuire a competențelor de luare a deciziilor care afectează în mod substanțial mandatul constituțional al unei autorități pretinde un amendament constituțional. În sens contrar, va fi compromis scopul creării unei asemenea autorități la nivel constituțional (Opinia amicus curiae nr. 972/2019 despre amendamentele la Legea cu privire la Procuratură (CDL-AD(2019)034), §§ 22, 26).

Modificările de substanță din Legea cu privire la Procuratură sub aspectul preselecției și propunerii candidaturii Procurorului General au condus Curtea la concluzia că Comisia instituită de Ministerul Justiției nu are doar un rol consultativ. Consiliul Superior al Procurorilor este obligat să selecteze un candidat din lista întocmită de Comisie. Atât timp cât Consiliul nu poate selecta o candidatură din afara listei de candidați preselectați de Comisie, se poate afirma că aceasta din urmă intervine substanțial în mandatul constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor.

În acest sens, Curtea a notat viziunea Comisiei de la Veneția, potrivit căreia Constituția abilitează Parlamentul să definească, printr-o lege, procedurile generale care trebuie urmate de Consiliul Superior al Procurorilor. Pe de altă parte, Consiliul Superior al Procurorilor are un rol constituțional care nu trebuie uzurpat de către Parlament – este rolul formării unei liste și al selectării unui candidat care să-i fie propus Președintelui Republicii pentru numire. Consiliul ar trebui să urmeze legea, iar legislatorul ar trebui să nu-și depășească competența de legiferare pentru a împiedica Consiliul Superior al Procurorilor să-și exercite mandatul constituțional (Opinia amicus curiae nr. 972/2019 despre amendamentele la Legea cu privire la Procuratură (CDL-AD(2019)034), § 39).

În baza celor menționate, Curtea a considerat că implicarea Comisiei instituită de Ministerul Justiției în procesul de numire în funcție a Procurorului General în modul stabilit de articolul 17 din Legea cu privire la Procuratură contravine articolului 125 din Constituție.

În același timp, Curtea a notat că, potrivit prevederilor articolului 140 alin. (1) din Constituție, legile sau unele pârți ale acestora devin nule din momentul adoptării hotărârii corespunzătoare a Curții Constituționale. În jurisprudența sa, Curtea a observat că textul „din momentul adoptării hotărârii” din norma constituțională citată se referă la efectul ex nunc al hotărârilor Curții Constituționale, fapt care presupune că acestea produc efecte pentru viitor (HCC nr. 5 din 25 februarie 2020, § 141; HCC nr. 21 din 1 octombrie 2018, §§ 33 și 41).

Reieșind din cele menționate, Curtea a reținut că constatarea privind neconstituționalitatea unor prevederi din articolul 17 din Legea cu privire la Procuratură nu afectează procedurile deja desfășurate pentru numirea Procurorului General în funcție și nu se aplică raporturilor ex ante momentului intrării în vigoare a Hotărârii.

Cu privire la eliberarea din funcție a Procurorului General, Curtea a menționat că articolul 125 alin. (2) din Constituție prevede autoritățile cu atribuții decizionale în procesul de demitere din funcție a Procurorului General, acestea fiind Consiliul Superior al Procurorilor și Președintele Republicii Moldova.

Curtea a reiterat, ca și în cazul preselecției candidaturilor pentru funcția de Procuror General, că este afectat rolul constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor, prin competența oferită Comisiei de evaluare a activității Procurorului General fiind introdus un mecanism apt să pericliteze scopul urmărit de constituantă prin articolul 1251 din Constituție: garantarea independenței și a imparțialității procurorilor.

Concluziile Curții:

Pornind de la cele menționate, Curtea a hotărât:

1. A admis parțial sesizarea domnilor deputați Vladimir Cebotari, Serghei Sîrbu, Vladimir Vitiuc, Violeta Ivanov, Corneliu Padnevici, Eleonora Graur și Vasile Bîtcă referitoare la controlul constituționalității articolelor 11 alineatele (21) și (22), 17 alineatele (2), (3), (5), (7), (8), (9), (91) și (111), 58 alineatele (7), (8) și (9), 69 alineatele (1), (2) și (4) și 70 alin. (1) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, alin. (2) din Art. II din Legea nr. 87 din 19 iulie 2019 pentru modificarea articolului 11 din Legea nr. 3/2016 cu privire la Procuratură, alin. (2) din Art. II din Legea nr. 128 din 16 septembrie 2019 pentru modificarea Legii nr. 3/2016 cu privire la Procuratură, Hotărârii Parlamentului nr. 101 din 30 iulie 2019 privind înaintarea candidaturii la funcția de Procuror General interimar al Republicii Moldova și a Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 1232 din 31 iulie 2019 privind desemnarea domnului Dumitru Robu în funcția de Procuror General interimar.

2. A declarat inadmisibilă sesizarea în partea ce ține de controlul constituționalității articolului 69 alin. (1), (2) și (4) și articolului 70 alin. (1) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, alin. (2) din Art. II din Legea nr. 87 din 19 iulie 2019 pentru modificarea articolului 11 din Legea nr. 3/2016 cu privire la Procuratură, alin. (2) din Art. II din Legea nr. 128 din 16 septembrie 2019 pentru modificarea Legii nr. 3/2016 cu privire la Procuratură, Hotărârii Parlamentului nr. 101 din 30 iulie 2019 privind înaintarea candidaturii la funcția de Procuror General interimar al Republicii Moldova și a Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 1232 din 31 iulie 2019 privind desemnarea domnului Dumitru Robu în funcția de Procuror General interimar.

3. A declarat neconstituționale articolul 11 alineatele (21) și (22), articolul 17 alineatele (2), (3), (5), (6), (7), (8), (9), (91) și (111) și articolul 58 alineatele (7), (8) și (9) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură.

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.