Şi unii şi ceilalţi, în ziua protestului, vor ieşi din aceleaşi case. Unii cu cagule, alţii fără. Unii din convingere, alţii obligaţi de ordinul cuiva. Statul capturat a devenit un coşmar pentru toţi, deoarece scoate oamenii din case, îi aşează de o parte şi de cealaltă a unei închipuite baricade, îi împarte în buni şi răi sau, mai bine zis, îi desparte pentru câteva ore, pentru câteva zile, iar păpuşarul şi-ar dori o despărţire pentru totdeauna!

Oamenii îmbrăcaţi în uniforme trăiesc coşmarul lor, suferă în tăcere, scrâşnesc din dinţi, îşi privesc părinţii şi fraţii din spatele cagulelor care-i strâng şi le sufocă demnitatea. Eu înţeleg foarte bine aceste lucruri, asemenea celor mai mulţi dintre noi. Iar ei, fraţii noştri în uniforme, ştiu că noi ştim prin ce anume trec ei.

Ştim totul unii despre alţii. Pentru că locuim în aceleaşi case şi în aceiaşi ţară. Înţelegem cu toţii că Statul acaparat nu mai este de multă vreme al oamenilor, ci al mafioţilor! Pricepem cu limpezime că actualul sistem oligarhic represiv nu este cel în faţa căruia voi, cei îmbrăcaţi în uniforme, aţi depus jurământul! Iar dacă poporul vrea dreptate, iar între popor şi dreptate sunteţi voi, fraţilor în uniforme, vă intreb, aşa cum ar face orice alt cetăţean din această minunată ţară! Pe cine apăraţi şi împotriva cui, dragilor? Apăraţi un Stat mafiot şi o gaşcă sinistră de oligarhi şi politicieni corupţi de dorinţa legitimă a fraţilor şi părinţilor voştri de a trăi normal, într-o ţară normală?

Uniforma poartă cu ea simboluri. Puternice, esenţiale. Şi DA, omul în uniformă, oricare ar fi acesta, şi orice grad ar avea, este în slujba poporului său, NU în slujba puterii politice meschine şi vremelnice.

Contextele politice, partidele, mafioţii, oligarhii, politicienii oportunişti şi corupţi, toate, absolut toate trec şi se duc. Rămâne casa din care ieşiţi în fiecare dimineaţă, familia, cei dragi, poporul şi ţara.

Pe 26 august, în Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chişinău vor fi din nou oamenii desteptaţi ai Moldovei, veniţi din Diasporă sau de Acasă, din sate şi oraşe.

Fiţi demni şi curajoşi, faceţi cinste uniformei şi epoleţilor care stau aşezaţi pe umerii voştri.

Fiţi cei care trebuie să apere poporul şi tara, nu un Stat capturat de mafioţii care ne ţin în sărăcie familiile noastre şi ale voastre şi mai ales copiii. Fiţi oameni, nu mercenari! Nu mai staţi între popor şi dreptatea pe care o caută de atîţia ani! Treceţi ACUM de partea oamenilor care vă reprezintă, haideţi împreună să demontăm dictatura şi să alungăm uzurpatorul! De voi depinde dacă Moldova va fi liberă şi cu adevărat puternică! Am onoarea să vă salut!

Andrei Năstase