Din nou ne pune la încercare guvernul Filip. Pe de o parte îl cred când zice că creşte bunăstarea cetățenilor. De cealaltă parte însă, constat o creştere a numărului de persoane care nu se pot întreține din propriile venituri, aşa numita categorie social vulnerabilă. Nu dețin o statistică oficială, dar ştiu cu certitudine că la Hânceşti, spre exemplu, numărul lor a crescut cu una precis. Hânceştenii îl cunosc bine, vi-l prezint şi Dvs. Faceți cunoştință – Ghenadie Buză, preşedintele raionului Hânceşti, tot dânsul şi preşedinte al organizației teritoriale PD Hânceşti. Chiar dacă, la moment, are un venit salarial mediu de peste 17 000 lei pe lună, s-a înscris perfect în cohorta persoanelor social vulnerabile. Nu este o glumă de prost gust, este o realitate. Or, fără această calificare dânsul nu ar fi reuşit să încaseze 20 000 lei din Fondul de rezervă al Consiliului Raional Hânceşti pentru anul 2018”, a ironizat Cobzac într-o postare pe Facebook.

De precizat că regulamentul privind constituirea fondurilor de rezervă ale autorităților locale şi utilizarea acestora prevede acordarea ajutorului financiar unic din acest fond doar pentru sinistrați şi persoane social-vulnerabile.

Domnului preşedinte, probabil, nu i-au plăcut sinistrații şi a decis să se asocieze cu cei vulnerabili. Oricum, este evident ilegală această primă de 20 000 lei. Apropo, acestea nu sunt unicele suplimente salariale ridicate ilegal de Ghenadie Buză. Atribuirea unei prime trimestriale în mărime de un salariu de funcție 9300 lei este de asemenea în afara legii. Lipsa tuturor deciziilor de pe site-ul Consiliului Raional Hâncești nu ne permite să verificăm caracterul regulat a unor asemenea decizii. Prieteni, admit că domnului Buză i-au fost tare necesari aceşti bani. Atât de tare, că a mers la încălcarea legii. Nu vă grăbiți cu compătimirile însă până nu luați cunoştință de următoarea informație. Ghenadie Buză, în timpul exercitării mandatului de preşedinte al raionului, a donat partidului Democrat – 70 000 lei! Am un mesaj pentru cei de la PD. Să nu vă fie ruşine, nu vă complexaţi. Mare lucru, ați finanțat puțin partidul din contul celor săraci. O să treacă şi asta”, a mai adăugat deputatul Cobzac.

Numele preşedintelui raionului, Ghenadie Buză, figurează într-o decizie a Consiliului raional privind repartizarea mijloacelor pentru acordarea ajutorului material din Fondul de rezervă al raionului pentru 2018. La capitolul destinaţia plăţii este specificat că ajutorul este acordat pentru un „tratament costisitor”.

Ghenadie Buza 20.000Ghenadie Buza 20.000

Solicitat telefonic de Jurnal de Chişinău, Buză a spus că e la o şedinţă şi le-a cerut jurnaliștilor să revină mai târziu pentru o reacţie. După aceea, acesta nu a mai răspuns la telefon.

Potrivit declaraţiei de avere şi interese personale depusă la Autoritatea Naţională de Integritate, Ghenadie Buză a ridicat în 2017 un venit anual din salariul de preşedinte de raion în mărime de 136 de mii de lei şi 32 de mii din alte surse. Are în proprietate cinci terenuri, o casă cu o suprafaţă de 115 m.p. estimată la 295.460 de lei, un garaj de peste 88.000 de lei și un apartament cumpărat în 2015 cu 38.500 de lei. Acesta mai declară două automobile la care nu a indicat prețurile.