Amazon - „Birds of Paradise”, scris şi regizat de Sarah Adina Smith, bazat pe romanul „Bright Burning Stars” al lui A.K. Small, şi-a oprit producţia în Budapesta.

Disney - Filmările pentru continuările „Avartar”, realizate de James Cameron, au fost suspendate în Noua Zeelandă. „Avatar 2” şi „Abatar 3” urmau să fie finalizate în primăvara acestui an.

Producţia lungmetrajului live-action „Little Mermaid”, de Rob Marshall, care urma să înceapă pe 16 martie la Londra, a fost amânată.

Filmul cu supereroi „Shang-Chi and the Legend of the Rings” al Marvel şi-a suspendat producţia pe 12 martie, regizorul Destin Daniel Cretton aflându-se în autoizolare. Producţia începuse în luna februarie, în Australia.

„The Last Duel” al lui Ridley Scott a fost blocat, pe 13 martie, pentru o perioadă nedefinită. Filmările urmau să aibă loc în Irlanda. Scott va începe editarea filmărilor făcute până acum.

Producţia pentru „Nightmare Alley” al lui Guillermo del Toro, cu Bradley Cooper, Cate Blanchett şi Rooney Mara, a fost oprită în Toronto.

În aceeaşi situaţie se găseşte şi comedia „Vacation Friends”, cu John Cena, Lil Rel Howery şi Meredith Hagner.

„Shrunk”, reboot al „Honey, I Shrunk the Kids”, cu Josh Gad şi Rick Moranis, şi-a oprit producţia, la fel şi „Peter Pan & Wendy” al lui David Lowery.

„Home Alone” al Disney+, cu Ellie Kemper, Archie Yates şi Robe Delaney, este momentan blocat în Canada.

MGM - Producţia lungmetrajului „Samaritan” cu Sylvester Stallone, a intrat pe 14 martie într-o pauză de minim două săptămâni.

Netflix - „The Prom”, adaptare semnată de Ryan Murphy a musicalului omonim, cu Meryl Streep şi Nicole Kidman, şi-a oprit producţia în Los Angeles cu câteva zile înainte de începerea filmărilor.

Proiectul „Red Notice”, cu Dwayne Johnson, Gal Gadot şi Ryan Reynolds, este blocat pentru cel puţin două săptămâni, începând cu 16 martie.

„The Harder They Fall”, western cu o distribuţie condusă de Idris Elba şi Jonathan Majors, regizat de Jaymes Samuel, urma să fie filmat în New Mexico, însă această etapă este amânată cel puţin două săptămâni.

Paramount - „Mission: Impossible 7”, cu Tom Cruise, şi-a oprit producţia, în Italia, pe 24 februarie.

Sony - Preproducţia adaptării „Uncharted” a fost pusă în aşteptare pentru cel puţin şase săptămâni. Tom Holland şi Mark Wahlberg vor juca în filmul regizat de Ruben Fleischer. Lungmetrajul este programat să fie lansat pe 5 martie 2021.

„Cinderella”, musical cu Camila Cabello în rol principal, şi-a oprit producţia, pe 14 martie, în Pinewood Studios pentru cel puţin două săptămâni.

În preproducţie se afla şi comedia „The Man From Toronto”, cu Kevin Hart şi Woody Harrelson. Aceasta a fost întreruptă.

În Boston era filmat lungmetrajul horror „Shrine”, cu Jeffrey Dean Morgan şi Cary Elwes, dar, timp de patru săptămâni, producţia este suspendată.

A fost amânată cu două săptămâni producţia şi în cazul „The Nightingale”, cu surorile Elle şi Dakota Fanning.

Universal - Producţia „Jurassic World: Dominion”, care se desfăşura în Hawaii, a fost suspendată pe 25 februarie.

În pauză se află şi producţia dramei „Flint Strong” al lui Rachel Morrison, dar şi o comedie ce va fi regizată de Nick Stoller.

Warners Bros. - Producţia „Matrix 4”, în Berlin, a fost oprită.

Filmul biografic despre Elvis Presley, cu Tom Hanks în distribuţie, se află, de asemenea, în pauză, după ce actorul a fost testat pozitiv cu Covid-19.

„The Batman”, cu Robert Pattinson, şi-a oprit producţia pentru două săptămâni începând cu 14 martie. Este posibil ca ea să fie mutată din Londra în Liverpool.

Producţia pentru „Fantastic Beasts 3” nu a mai început la Londra pe 17 martie, timp în care „King Richard”, cu Will Smith, a fost amânat la Los Angeles.

Producţii independente - Thrillerul „Vengeance”, regizat de B.J. Novak, care va juca alături de Issa Rae, Ashton Kutcher şi Boyd Holbrook, şi-a oprit producţia în Albuquerque.

BBC Films a oprit producţia de la Londra a filmului „Pirates”, de Reggie Yates.

În Maroc urma să fie finalizat, săptămâna trecută, „The Forgiven” al lui John Michael McDonagh, cu Ralph Fiennes, Jessica Chastain, Caleb Landry Jones şi Saïd Taghmaoui. Echipa a părăsit ţara înainte de încheierea producţiei.

Drama „The Card Counter”, de Paul Schrader, cu Oscar Isaac, Tiffany Haddish şi Willem Dafoe, şi-a oprit producţia în Biloxi, Mississippi, cu cinci zile înainte de finalizarea filmărilor. Unul dintre actorii din distribuţie a fost testat pozitiv.

Comedia „Competencia oficial” a Mediapro Studio, regizată de argentinienii Mariano Cohn şi Gastón Duprat, cu Antonio Banderas şi Penélope Cruz în rolurile principale, şi-a suspendat filmările în Spania.

Filmările la thrillerul „Geechee”, regizat de DuBois Ashong, cu Andrea Riseborough, au fost suspendate. Ele erau programate să înceapă pe 16 martie în Republica Dominicană.