Potrivit autorităţilor, circa 2750 de tone de azotat erau stocate într-un depozit în portul din Beirut. Explozia a provocat peste 100 de morţi şi mii de răniţi, potrivit celui mai nou bilanţ, precum şi distrugeri fără precedent în capitala libaneză.

Cumpărat de regulă în vrac sau cu sacii de agricultori, nitratul de amoniu nu este un produs combustibil. "Este foarte greu de ars şi nu este uşor de detonat", a explicat pentru France Presse Jimmie Oxley, profesoară de chimice la universitatea din Rhode Island.

Azotatul poate exploda prin contaminare cu o substanţă incompatibilă sau prin contact cu o sursă intensă de căldură, iar de aceea depozitarea sa trebuie să urmeze nişte reguli stricte, astfel încât să fie izolat de lichide inflamabile cum este benzina, de lichide corozive, de solide inflamabile sau de substanţe care degajă căldură.

Tragedia de marţi din Liban nu este prima care are ca sursă nitratul de amoniu. Unul din primele accidente cunoscute este cel din 1921, de la Oppau (Germania), soldat cu 561 de morţi la o uzină BASF. În 1947, oraşul-port francez Brest a fost zdruncinat de explozia cargoului norvegian Ocean Liberty, care transporta azotat de amoniu. Cel puţin 26 de oameni au murit.

Tot în Franţa, la 21 septembrie 2001 au explodat circa 300 de tone de nitrat de amoniu aflaţi într-un depozit al uzinei chimice AZF de la periferia oraşului Toulouse. Explozia, care a fost auzită pe o rază de 80 de km, a ucis 31 de oameni.