O femeie gardian a fost concediată după ce i-a trimis o felicitare de Valentine's Day unui deţinut

Tara Brooks, gardianul concediat, este şi model. Ea i-a trimis felicitarea deţinutului sub un nume fals.

Relaţia dintre cei doi a fost descoperită când o felicitare de Valentine's Day a ajuns la închisoare, scrie mediafax.ro.

Aceasta a fost trimisă sub un nume fals lui Hassan Zreika. Suspicioşi, reprezentanţii închisorii au cercetat de unde a fost trimis plicul şi au descoperit că este vorba despre o căsuţă poştală care îi aparţine lui Brooks.

Se pare că imagini cu tânăra au fost descoperite în celula lui Zreika. Brooks a negat acuzaţiile.

Deţinutul a fost izolat şi va fi mutat în alt penitenciar, iar tânăra ar putea ajunge şi ea după gratii dacă este găsită vinovată.