Exporturile Germaniei s-au prăbuşit în al doilea trimestru din acest an, ceea ce a împins cea mai mare economie din Europa în pragul recesiunii în al doilea trimestru din 2019.

Comerţul global slăbit şi încetinirea industriei auto târăsc Germania în pragul unei recesiuni care ar putea avea repercursiuni grave pentru întreaga economie din zona euro.

Încrederea scăzută în mediul de business şi avertismentele lansate de cele mai mari companii din ţară adâncesc îngrijorările cu privire la perspectivele economice şi pun din ce în ce mai multă presiune pe cancelarul german Angela Merkel, căreia i se solicită un program de stimuli fiscali.

Undele de şoc generate de conflictul comercial iniţiat de SUA ar putea să se intensifice în curând. Preşedintele american Donald Trump a avertizat luna această din nou că va impune tarife pe importurile de maşini din Europa şi a etichetate Uniunea Europeană ca fiind „mai rea decât China”.

Într-o încercare de a împrăştia presiunile, Merkel a anunţat că vrea ca blocul european să înceapă discuţiile comerciale cu SUA.