Concentrația de CO2 este de peste 415 ppm (părți pe milion), fiind mult mai mari decât alte valori atinse în ultimii 800.000 de ani, arată datele stației de meteorologie Maua Loa, din Hawaii, conform CNN.

Meteorologul Eric Holthaus și-a exprimat uimirea privind nivelul ridicat de dioxid de carbon din atmosferă. „Este prima oară în istorie când astmofera planetei noastre a depășit concentrația de 415 ppm de CO2. Nu doar în istorie, de la inventarea agriculturii în urmă cu 10.000 de ani, ci înainte cu milioane de ani, dinainte de existența oamenilor moderni. Nu recunoaștem această planetă”, a spus omul de știință, într-un mesaj publicat pe Twitter.

Potrivit sursei citate, o altă perioadă din istorie când concentrația de dioxid de carbon a crescut foarte mult a fost în urmă cu trei milioane de ani, în Pliocen. Atunci, se presupune că temperaturile erau cu două-trei grade mai mari decât în prezent.

Chiar și așa, nivelul de dioxid de carbon ar fi ajuns la maximum 400 ppm. Cercetătorii cred că atunci Artica era acoperită de copaci și nu de gheață. Vara, temperaturile din nord ar fi fost de 15 grade Celsius. Nivelul ridicat de dioxid de carbon din atmosferă este cauzat de arderea combustibililor și de tăierea pădurilor. Acest lucru împiedică Pământul să-și urmeze ciclul natural de răcire.

Căldura este blocată în atmosferă, ceea ce duce la creșterea temperaturilor. Efectele sunt devastatoare, spun cercetătorii. Din cauza concentrației mari de CO2 și a altor gaze, temperatura planetei a crescut deja cu un grad Celsius. Studiile arată că dacă temperaturile crește cu două grade, vor exista mai multe zile cu caniculă, ceea ce pune în pericol sănătatea oamenilor.

De asemenea, există riscul ca incendiile de vegetație să se înmulțească. Totodată, fenomenele meteo extreme, precum taifunurilor și ciclonurile, se vor înmulți. Astfel, aproape un milion de specii de animale sunt în pericol de extincție. În acest condiții, se vor înmulți țânțarii, ceea ce înseamnă că 27 la sută din planetă va avea risc de malarie și alte maladii asociate cu înțepăturile de astfel de insecte.

Dacă temperaturile ar crește cu până la patru grade, planeta noastră ar deveni „Pământ seră”, ceea ce înseamnă că unele zone nu ar mai putea fi locuibile.

sursa: libertatea.ro.