Deputatul mai menționează că a solicitat detalii despre acest caz de la Inspectoratul de poliție, Florești, dar șeful Inspectoratului, Valeriu Șumilă i-a solicitat un demers oficial în acest sens.

„În acel moment de groază ofițerul se afla la părinții săi din satul Sănătăuca, Florești și, alertat de vocea speriată a soției, polițistul a alergat acasă. În momentul când a intrat în curtea gospodăriei sale din Camenca, asupra lui au tăbărât bandiții KGB-ului transnistrean și, aplicând forța l-au imobilizat, l-au urcat într-un automobil de model neidentificat și au dispărut într-o direcție necunoscută”, afirmă Chiril Moțpan.

„În calitatea mea de membru al Comisiei parlamentare Securitate națională, apărare și ordine publică am solicitat, telefonic, o informație amplă despre cazul răpirii ofițerului de poliție Andrei Amarfii. Șeful IP Florești, Valeriu Șumila a refuzat, spunându-mi să fac un demers oficial către IGP al MAI. Până la această oră, o informație de maximă importanță, este dosită de publicul larg”, mai spune Chiril Moțpan

În context, deputatul a solicitat, ministrului de Interne Pavel Voicu și directorului SIS, Alexandr Esaulenco, să informeze opinia publică cu privire la circumstanțele producerii acestei infracțiuni grafe și ce măsuri se întreprind pentru eliberarea ofițerului răpit de structurile criminale de la Tiraspol.