Potrivit lui Năstase, Platforma Demnitate și Adevăr a avut un şir de consultări cu asociaţiile de business, antreprenori şi persoane afectate de situaţia de criză în care ne aflăm şi consideră necesar să iniţieze de urgenţă o comunicare reală şi eficientă cu factorii de decizie.

„Guvernul întârzie nepermis de mult să vină cu propuneri serioase în acest sens, dar acum ca niciodată este nevoie stringentă de un plan guvernamental punctual și etapizat privind susținerea populației și a antrepenorilor. Platforma DA a intervenit nu o singură data cu propuneri sincere de colaborare cu guvernarea în aceste condiţii dificile, dincolo de presupuse avantaje electorale, şi continuăm să insistăm pe acest pricipiu de maximă responsabilitate politică”, a declarat Andrei Năstase.

Iată care sunt măsurile de urgență propuse de Platforma DA și care, în opinia formațiunii, trebuie luate în zilele imediat următoare:

1. Rectificarea cardinală a bugetului prin renunțarea la mai multe investiții capitale, în primul rând la investiții în domeniul administrației publice centrale, unde trebuie să rămănă bani alocaţi pentru strictul necesar — salarii și pensii. Calculele aproximative arată că prin reducerea cu până la 30% din cheltuielile autorităților publice centrale și renunțarea la mai multe investiții capitale, s-ar putea economisi câteva miliarde de lei.

2. Solicitarea imediată a sprijinului financiar din partea partenerilor externi și majorarea volumului împrumuturilor de la băncile comerciale de către Ministerul Finanțelor.

3. Dublarea salariilor medicilor și ale întregului personal medical și majorarea substanțială a resurselor financiare alocate pentru procurarea echipamentelor de protecție.

4. Alocarea resurselor pentru finanțarea parțială a șomajului tehnic impus salariaților, precum și a sistării activităţii comercianților mici, intervenită în urma închiderii piețelor.

5. Amânarea achitării contribuțiilor sociale și medicale, precum și a TVA pentru întreprinderile din domeniile HoReCa, comerț cu produse nealimentare și industria conexă, industria ușoară, Industria din ZEL, agricultură, turism, aviație etc. pentru minim 6 luni.

6. Introducerea moratoriului la controalele de stat până la finele anului.

7. Necalcularea penalităților la achitarea serviciilor comunale pentru cel puțin 3 luni cu creditarea de stat a furnizorilor serviciilor respective.

8. Negocierea Guvernului și BNM cu băncile comerciale privind reeșalonarea creditelor pentru agenți economici și populație pentru cel puțin 6 luni.

„E nevoie și de alte măsuri de sprijin, mai ales pentru IMM, care urmează să fie introduse gradual pe parcursul anului, însă acțiunile enunțate mai sus sunt stringente. Toate aceste acţiuni, evident, nu vor contracara plenar impactul negativ al crizei social-economice survenite în urma declarării sătrii de urgenţă, dar îl vor atenua considerbil, contribuind la menţinerea vitalităţii economice şi a surselor de existenţă, iar ulterior la refacerea competentă şi eficientă al domeniului social-economic al Republicii Moldova”, a mai spus Andrei Năstase.