Cristiano Ronaldo se află de duminică în Portugalia, alături de colegii săi de la naţională, însă nu a uitat că Sarri l-a schimbat în ultimele două meciuri. Antrenorul lui Juventus a declarat la finalul meciului cu Milan că Ronaldo a acuzat dureri la genunchi. Ronaldo a apărut astăzi în faţa ziariştilor portughezi şi a dat o scurtă declaraţie: "Vă dau o ştire pentru prima pagină din toate ziarele naţionale: Căpitanul nu este bine, este foarte bine! Echilibrul este cel mai important. Şi acum vorbiţi cu alţi jucători".

Totul a pornit de la meciul din weekend-ul trecut, Juventus - AC Milan, când starul portughez a fost înlocuit în minutul 54 cu Dybala, care, de altfel, avea să şi marcheze unicul gol al partidei. În urma acestei decizii surprinzătoare a lui Sarri, evident că au apărut şi multe speculaţii cu privire la un conflict între starul portughez şi antrenorul italian.

De altfel, imediat după meci, Maurizio Sarri a ţinut să menţioneze că fotbalistul de 34 de ani are o problemă medicală şi a pus totul pe seama acestei accidentări.

"Trebuie să îi mulţumim lui Ronaldo, pentru că s-a sacrificat să fie cu noi toată seara. A făcut tot posibilul să joace, dar am văzut că nu se simte bine şi am luat decizia de a îl schimba. Este normal ca un jucător să fie supărat când iese de pe teren. În ultima luna el a avut o problemă la genunchi, s-a lovit la un antrenament şi a suferit o accidentare la ligamentele colaterale", a declarat Sarri pentru Sky Sport Italia.

Iniţial, în Italia s-a scris că Ronaldo ar fi părăsit terenul de joc înjurând în limba portugheză. A plecat de la stadion la trei minute după terminarea partidei cu AC Milan, fără să vorbească o clipă cu cineva. Niciodată nu a fost schimbat atât de devreme într-un meci al torinezilor. Mai mult, nu fusese înlocuit niciodată de două ori la rând la Juventus!