La şedinţa respectivă consilierii raionali au ales conducerea raionului. Ştefan Bolea, membru PSRM, consăteanul lui Dodon, a fost ales preşedinte de raion şi pentru el şi-au dat votul socialiştii, dar şi cinci din cei şase consilieri democraţi ai raionului, doi membri ai partidului „Şor” şi un candidat independent.

Ulterior au fost aleşi trei vicepreşedinţi, membri ai PD: Sergiu Artene, Vasile Timofte şi Zinaida Ţurcanu, votaţi la rândul lor şi de socialişti. Totul ar fi fost bine şi frumos, dacă aleşii locali nu ar fi decis să interzică jurnaliştilor şi reprezentanţilor săcietăţii civile prezenţi în sală să dea publicităţii imaginile realizate în timpul şedinţei.

„Deşi şedinţa a fost publică, cei prezenţi au fost atenţionaţi că nu au voie să posteze în spaţiul public filmări sau poze din cadrul şedinţei, motivându-se că acestea ar reprezenta date cu caracter personal. La final, președintele ședinței, socialistul Petru Aghenie, a cerut părerea consilierilor dacă sunt de acord sau nu să fie expuși în mediul online, iar majoritatea celor care au ales președintele au ridicat mâna că nu ar fi de acord cu mediatizarea”, scriu jurnaliştii de la Expresul.md.

Solicitat de Jurnal de Chişinău, preşedintele raionului Călăraşi, Ştefan Bolea, a declarat că nu i-a împiedicat pe jurnalişti să-şi exercite activitatea, atât doar că le-au interzis să publice imaginile de la şedinţă în spaţiul public.

„Din start s-a discutat acest subiect. Lor li s-a permis să filmeze, dar nu li s-a permis să facă publice aceste imagini. Dar toți care au dorit au fotografiat, au filmat, mă rog, ca să nu apară acolo nu ştiu ce...”, a spus Bolea.

La întrebarea ce din cele întâmplate la şedinţă nu trebuia să ajungă în atenţia publicului, Bolea s-a grăbit să ne asigure că „nu s-a produs nimic deosebit ce ar putea fi interzis”.

„Mă rog, ştiţi Dvs când se alege preşedintele cum este. Care şi cum au vrut au fotografiat, au filmat. Pur şi simplu s-a hotărât ca aceste imagini să nu fie transmise pe site-uri, pe Facebook. Asta a fost. Restul totul a decurs conform normei”, a mai spus Ștefan Bolea. La finalul discuţiei, preşedintele raionului a ţinut să precizeze că pe viitor nu vor mai veni cu astfel de interdicţii: „La noi toate şedinţele s-au făcut permanent transparente. A fost vorba anume de a nu transmite public şedinţa aceasta”.

Nici democrata Zinaida Ţurcanu, ex-primar de Temeleuţi, aleasă în funcţia de vicepreşedinte de raion, nu a putut explica din ce cauză au decis să limiteze libertatea presei. „Există secretarul consiliului, încercaţi să-l contactaţi pe dumnealui. Eu mai mult n-am fost decât am fost la acea şedinţă. Am intrat, am ieşit. Nu eram prezentă când s-a discutat tema dată”, a declarat Zinaida Țurcanu.

Întrebată ce crede despre o astfel de decizie, vicepreşedinta raionului a conchis: „Nu ştiu cum ar fi corect să fie şi nu vreau să mă expun”.

Cel de-al doilea vicepreşedinte, Vasile Timofti, ne-a informat că în cazul dat a fost vorba de „o decizie asumată de fiecare consilier în parte”.

„E vorba de votul individual. Dar, mă rog, şedinţele trebuie să fie publice, să fie transparente”, a spus Timofti. Ne-am interesat dacă nu e cazul ca cetăţenii să ştie cine pe cine a votat preşedinte de raion ori vicepreşedinţi. „Unii consilieri nu doreau să se ştie pe cine votează. Votarea a fost deschisă. De altfel, putea fi organizată şi o votare închisă. Cert e că a fost o situaţie când au vrut să se evidenţieze unele persoane şi unii consilieri n-au vrut să apară pe fonul evidenţierii acestora”, a spus Timofti, evitând să ofere detalii.

Indicaţia la adresa presei nu a fost o decizie propriu-zisă, ne-a mai spus el, ci mai degrabă „un avertisment”. „Consider că pe viitor nu o să mai avem astfel de cazuri. Acum am avut o situaţie mai delicată. Persoane care n-au votat niciodată socialişti, acum i-au votat”, a mai spus Timofti.

Reprezentantul Blocului ACUM în consiliul raional Călăraşi, Leon Arapan, ne-a declarat că interdicţia consilierilor la adresa presei, a societăţii civile este ilegală, şi reprezintă o intimidare. „Astfel de şedinţe trebuie să fie libere şi transparente. Democraţilor le-a fost ruşine că votează un candidat socialist la funcţia de preşedinte de raion, ca mai apoi socialiştii să-i voteze în funcţia de vicepreşedinţi. Doar democraţii aici se consideră proeuropeni, unionişti. Din această cauză au propus să nu apară imagini din care să fie clar cum votează”, a relevat Arapan.

„Consilierii PD au spus că nu-şi dau acordul ca „datele cu caracter personal” să apară pe internet. Dar dacă ridici mâna şi votezi ceva, acesta ce-i, un gest care reprezintă „date cu caracter personal”? Circ de prost gust”, a mai spus consilierul.

Svetlana Corobceanu