Bărbatul a putut totuşi să îşi folosească apoi telefonul mobil pentru a cere ajutor, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Poliţiei locale. Mai mulţi trecători au alertat serviciile de urgenţe.

Pompierii locali l-au găsit pe acel bărbat la o înălţime de aproximativ 50 de metri, pe o platformă, în proximitatea unei bariere de protecţie. Potrivit Poliţiei germane, bărbatul în cauză, care se afla aparent în stare de ebrietate, căzuse de la o înălţime de cinci metri.

Tânărul de 28 de ani a suferit răni de o gravitate moderată şi a fost transportat la spital. Mai multe selfie-uri au fost descoperite în telefonul său mobil, au dezvăluit poliţiştii germani.

Catedrala din Regensburg, un oraş din sudul landului Bavaria, este înconjurată adeseori de schele în această perioadă a anului, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Poliţiei locale. În fiecare an, mai multe persoane escaladează acele schele. Turnurile catedralei se află în prezent în renovare.

Tânărul de 28 de ani ar fi ajuns până pe acoperişul bisericii, care este depăşit doar de turnurile catedralei, ce au o înălţime de 105 metri.

El poate fi vizat de mai multe capete de acuzare, inclusiv pentru pătrundere neautorizată pe o proprietate. Catedrala Sfântul Petru este sediul Diocezei Catolice din Regensburg.