“Ideea este ca Liga Campionilor şi Liga Europa să se poată termina fără să fie blocate de datele EURO 2020 (12 iunie – 12 iulie)”, scrie L'Equipe.

Pentru amânarea Campionatului European cu un an, va trebui să se negocieze cu FIFA, care în vara anului 2021 are în plan un Campionat Mondial al Cluburilor. Printre gazdele EURO 2020 se numără şi România.

UEFA a anunţat, joi, că în contextul problemelor cauzate în Europa de coronavirus a programat marţi, 17 martie, videoconferinţe cu toţi cei implicaţi, în care să se discute despre reacţia fotbalului la pandemie şi situaţia tuturor competiţiilor interne şi continentale, inclusiv despre EURO 2020.