Ducesa Catherine a mai ieşit în public cu cei trei copii pe care îi are cu prinţul William, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii. Catherine şi William sunt căsătoriţi din aprilie 2011 şi au trei copii, prinţul Louis, în vârstă de 1 an, prinţesa Charlotte, în vârstă de 4 ani, şi prinţul George, în vârstă de 5 ani.

În schimb, a fost pentru prima dată când ducesa Meghan a ieşit cu Archie, bebeluşul de două luni pe care îl are cu fratele mai mic al lui William, prinţul Harry. Archie, al optulea strănepot al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii şi al şaptelea în ordinea succesiunii la tron, a fost botezat la sfârşitul săptămânii trecute, iar evenimentul a fost unul privat. Ducii de Sussex, care s-au căsătorit în mai 2018, vor să protejeze cât mai mult dreptul la viaţă privată al bebeluşului.

Deşi presa britanică vorbeşte despre relaţiile tensionate care ar exista între cele două ducese, Meghan şi Catherine au zâmbit pe tot parcursul evenimentului caritabil, însă nu s-au apropiat prea mult una de cealaltă.

Pe terenul de polo, prinţii William şi Harry au fost în echipe adverse, într-un meci caritabil, la care s-au colectat fonduri pentru peste 15 asociaţii susţinute de cei doi.