De când a murit Primakov au trecut doar patru ani! Conform standardelor istorice, este extrem de puțin. Nu s-au stins încă pasiunile politice care au dat în clocot în jurul lui Evgheni Maximovici. Istoricii nu au scris lucrări serioase referitoare la scurtul interval de timp în care acesta a ocupat postul de premier.

Nu este clar dacă Primakov este, într-adevăr, o figură așa de importantă pentru Rusia sau dacă urmașii săi din MAE fac pur și simplu lobby pentru eternizărea memoriei sale, scrie G4media.ro.

De aceea, în mod normal, ca răspuns la cererea referitoare la înălțarea, în capitală, a unui monument (nu a unui bust în Ucraina, nu a unei plăcuțe comemorative la locul de muncă și nu a unei plăci comemorative pe zidul casei unde a locuit Primakov), conducerea supremă va pronunța confuza frază: „Încă nu e timpul…”. Iar lucrurile se amână la calendele grecești.

Totuși în cazul în speță, când șeful a fost chiar Vladimir Putin, s-a dat „undă verde” instalării monumentului.

Așa ceva se întâmplă, desigur, atunci când moare șeful unui regim totalitar. Monumentul închinat lui Lenin, care se înalță acum în Sankt Petersburg în fața clădirii Smolnîi, a fost instalat după vreo trei ani și jumătate de la moartea lui Vladimir Ilici.

Însă acum, în Rusia, regimul nu constituie totuși totalitarism. Iar cel mai important lucru este faptul că, pentru regimul Putin, Primakov înseamnă mult mai puțin decât Lenin pentru regimul comunist.

La Moscova noi nu avem încă un monument închinat președintelui Boris Elțîn. Nu acel Elțîn care a împiedicat încercarea de puci din august 1991, cel care a implementat reformele de piață în 1992 și a câștigat în micul război civil din octombrie 1993 – o figură politică atât de controversată va trebui să aștepte mult timp imortalizarea memoriei; ci acel Elțîn care l-a adus la Kremlin pe Vladimir Putin și căruia actualul președinte trebuie să-i fie peste măsură de recunoscător.

S-ar părea că, dacă e să începem să instalăm monumente închinate contemporanilor, logic ar fi ca Vladimir Vladimirovici să înceapă cu Boris Nikolaevici. Însă un monument închinat lui Elțîn există numai în locul său de baștină, la Ekaterinburg.

Putin a început instalarea monumentelor din capitala rusă cu unul închinat adversarului politic care a fost pentru el Primakov în toamna anului 1999. Adică în momentul în care se decidea, de fapt, dacă următorul nostru președinte va fi Putin, așa cum dorise Elțîn, sau Primakov, pe care pariase primarul Moscovei, Iuri Lujkov, care la acea vreme avea o imensă influență în rândul elitelor.

Nu are rost să vorbim prea mult despre faptul că nu au fost onorați cu monumente nici Valentin Pavlov, nici Egor Gaidar, nici chiar Viktor Cernomîrdin, care au condus guvernele noastre dinainte de Primakov și, care, au încetat și ei din viață. La Moscova, există un modest monument închinat lui Aleksei Kosîghin, însă evident că nu se află într-un loc de cinste. Este clar că toate aceste figuri sunt controversate: pe fiecare dintre ele unii le iubesc și le consideră ca fiind salvatorul patriei, iar unii le urăsc și consideră că sunt un geniu rău al patriei.

Același lucru se poate spune însă și despre Primakov. O parte a societății îl onorează pentru stabilizarea economiei după default; cealaltă parte însă remarcă faptul că această stabilizare nu a avut loc datorită guvernării înțelepte a premierului, însă începutul confruntării cu Occidentul a fost, fără îndoială, „meritul” său personal.

Dacă ceva a rămas în memoria poporului din timpul guvernării lui Evgheni Maksimovici, aceasta este așa-numita „buclă” a lui Primakov, care și-a întors avionul deasupra Atlanticului ca să „pedepsească” Statele Unite ale Americii pentru bombardarea Serbiei.

În general, dacă privim instalarea monumentului prin prisma logicii obișnuite, monumentul nu ar fi trebuit înălțat la Moscova. Și, cu toate acestea, aici este înălțat. Se pare că acest monument simbolizează o revizuire serioasă a celei mai recente istorii a Rusiei.

Mai precis, punerea unor cu totul alte accente. În istoria noastră „nouă” cea mai recentă, Putin va fi „curățat” de trecutul întunecat al lui Elțîn. Această poveste va fi colorată exclusiv în culori luminoase.

Dacă vă gândiți la epoca Putin din punct de vedere strict istoric, aceasta este o continuare a epocii Elțîn. Putin a fost desemnat succesor și a câștigat alegerile din 2000 doar pentru că i-a fost pus la dispoziție întregul aparat de propagandă și coerciție, controlat de administrația prezidențială.

Putin a început al doilea război cecen doar pentru că Elțîn i-a dat „undă verde”. Telekiller-ul Serghei Dorenko a reușit să-l distrugă pe Primakov ca lider politic doar pentru că a folosit postul de televiziune pus la dispoziție de Kremlin tocmai în acest scop.

Oamenii de vârstă mijlocie și mai în vârstă își aduc încă aminte de toate aceste lucruri, însă pentru cetățenii tineri ai Rusiei istoria se construiește acum în alt mod.

Tineretul nu are niciun fel de motive să-l iubească pe Putin pentru stabilizarea din anii 2000. Și pentru tineret Kremlinul pregătește treptat un mit istoric, capabil să legitimeze guvernarea Putin în condițiile schimbului de generații deja în curs de desfășurare.

Punctul de la care începe numărătoarea noii ere va fi scurta guvernare a lui Primakov. Desigur, ruptura a fost în ultimii ani ai lui Gorbaciov și în primii ani ai guvernării lui Elțîn, când au fost lichidate bazele sistemului sovietic.

Însă pentru tinerii care nu doresc să aprofundeze istoria, Brejnev, Kosîgghi, Gorbaciov și Elțîn vor fi, în egală măsură, personaje de pe vremea „de dinaintea erei noastre”. Numărătoarea inversă a „erei noastre” va începe din 1999. În acest an economia începuse deja să se dezvolte. În acest an noi ne-am opus Americii. În acest an a venit la putere un tânăr lider energic; el a venit nu în locul lui Boris Nikolaevici, ci a bătrânului înțelept Evgheni Maksimovici, căruia acum i se ridică la Moscova un monument.

Pentru o persoană care știe măcar puțină istorie, o astfel de rearanjare a figurilor pare absurdă. Nimeni însă nu va șterge din cărți menționarea referitoare la Elțîn, așa cum s-a întâmplat cu „dușmanii poporului” în perioada stalinistă.

Cu toate acestea, după cum înțelegem acum, nici nu este nevoie de o ștergere de acest gen pentru a se spăla creierele. Figura care este intens inoculată în conștiința de masă va elimina ea însăși figura despre care va începe să se amintească tot mai rar.

Institutul pentru Economie Mondială și Relații Internaționale al Academiei de Știință a Rusiei i s-a dat numele lui Evgheni Primakov.

În Cimitirul Novodevicie, mormântul lui Primakov ocupă un loc nu mai puțin de cinste decât mormântul lui Elțîn. Iar acum va fi și monumentul din centrul Moscovei.

Rafturile librăriilor se vor umple treptat cu biografiii ale lui Primakov, la televizor va fi difuzat un serial biografic despre Evgheni Maksimovici.

Și cu timpul nu se va mai interesa nimeni de tot ceea ce a fost înainte de Primakov.