Iar potrivit publicației Diario Gol, gigantul Nike va pune umărul la aducerea starului francez pe Camp Nou. Mutarea pare realizabilă dacă avem în vedere că Mbappe este unul dintre ambasadorii brand-ului.

Ideea este una interesantă, iar sursa citată susține că noul trident ofensiv al Barcei ar putea fi unul sută la sută francez: Mbappe, Griezmann, Dembele, adică trei campioni mondiali, care vorbesc aceeași limbă și se înțeleg de minune pe teren.

În plus, Nike este și furnizorul oficial de echipament pentru Barcelona și vrea să îi ofere lui Mbappe chiar tricoul lui Messi, cel cu numărul 10.

Problema este că rivalii de la Real Madrid l-au pus pe Mbappe în capul listei pentru un transfer în vara anului 2021, după ce a mai încercat să-l aducă. Rămâne de vâzut ce vor face madrilenii în situația în care Barcelona poate să le fure de sub nas starul mult râvnit, însă presa spaniolă susține că Barca ar da o triplă lovitură dacă l-ar lua.

În primul rând, ar fi o lovitură de imagine, pentru că Mbappe este deja un superstar, deși are doar 21 de ani. Apoi Mbappe este văzut drept jucătorul ideal care ar putea alina supărarea fanilor după plecarea lui Messi. Iar al treilea aspect este acela că aducerea atacantului ar fi o lovitură puternică dată rivalei Real Madrid.