Igor Boțan a menționat că cetățenii Republicii Moldova, care și-au redobândit cetățenia românească sunt cetățeni ai Uniunii Europene și au dreptul și sunt încurajați să participe la aceste alegeri pentru Parlamentul European. În opinia sa, cetățenii Republicii Moldova pot cumva influența rezultatul acestor alegeri, participând la scrutin ca și din partea României.

„Cetățenii Republicii Moldova trebuie să aibă o motivație foarte puternică pentru a participa la aceste alegeri. Noi cunoaștem foarte bine modul în care Uniunea Europeană și-a lansat strategiile începând cu anul 2002, atunci a fost lansată ideea vecinătății europene. Noi am înțeles foarte bine de la emisarii europeni, de la înalții demnitari europeni care este scopul UE în raport cu țări precum Republica Moldova, Ucraina, Belarus, federația Rusă, Caucazul de Sud. Nouă ni s-a spus foarte clar că Uniunea Europeană, ca un organism în dezvoltare, în ajun de extindere, avea nevoie de așa-zisa „centură de prieteni” de-a lungul granițelor Uniunii Europene, de la Murmansk spre Marea Neagră și de la Marea Neagră, Mediterană până la Casablanca. Adică noi știm foarte bine locul pe care Uniunea Europeană i l-a rezervat Republicii Moldova, Ucrainei, altor țări din Parteneriatul Estic, din vecinătate pentru o anumită perspectivă”, a spus Igor Boțan, citat de IPN.

Expertul este de părere că Republica Moldova are posibilitatea să influențeze alegerile prin România, prin votanții cu cetățenie română și este foarte important ca acest fapt să-l înțeleagă cetățenii care vor fi invitați la aceste alegeri. „Pentru cetățeni, este important ca în ajunul alegerilor să analizeze ofertele pe care le fac partidele, în primul rând, cele românești, să înțeleagă la ce familii europene acestea sunt afiliate, ce oferte propun alegătorilor și în mod corespunzător să procedeze în ziua votului”, a menționat Boțan.

Expertul a mai spus că este foarte important de reținut că UE i-a propus Moldovei, ce a avut să-i propună. „Uniunea Europeană și-a desfășurat activitatea în baza un documente bine elaborate și Republica Moldova a putut primi de la UE asistență pe toate dimensiunile pentru a se apropia de comunitatea europeană. Nu există aspecte din orice domeniu care să nu fie reglementate de Acordul de Asociere, prevederile căruia trebuie implementate, pentru că doar pe această cale țara își poate deschide noi perspective”. Igor Boțan este de părere că pentru Moldova apropierea de UE se poate face prin implementarea Acordului UE dar și prin proiecte bilaterale cu România.

„Noi trebuie să privim aceste alegeri nu doar ca o țară vecină a UE, a României, din simplul motiv că aproximativ o treime din cetățenii Republicii Moldova au și cetățenie română, deci, sunt cetățeni ai Uniunii Europene și au dreptul să participe la aceste alegeri. Acest lucru este foarte important. Deci, cetățenii Republicii Moldova, prin votul lor, chiar pot influența reprezentarea deputaților români în Parlamentul European. Știm cu toții că României îi revin 32 de locuri în PE”, a notat Igor Boțan.