Zardari, fostul soţ al prim-ministrului asasinat Benazir Bhutto, a fost arestat de agenţia pakistaneză anticorupţie NAB, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Nawazish Ali, scrie agerpres.ro.

Conform presei locale, ex-preşedintele a fost arestat în cadrul unei anchete referitoare la conturi bancare false şi spălare de bani, în care este investigată şi sora lui Zardari, Faryal Talpur.

Cei doi nu au putut fi contactaţi pentru comentarii, dar au negat în mod constant toate acuzaţiile în acest caz, pe care PPP îl consideră motivat politic.

'Guvernul nu are niciun rol' în această arestare, a declarat ministrul de interne Ejaz Shah în parlament, subliniind că a fost vorba despre o decizie a justiţiei.

Arestarea a survenit după ce Înalta Curte de la Islamabad a respins cererea lui Zardari de prelungire a eliberării sale pe cauţiune.

Zardari a petrecut 11 ani în detenţie pentru acuzaţii de corupţie şi omor înainte de a deveni preşedinte în 2008, însă vinovăţia nu a putut fi dovedită în instanţă.

După arestarea sa luni, Zardari a fost văzut părăsind casa din Islamabad împreună cu fiul său, Bilawal Bhutto Zardari, actualul lider al PPP, în care fostul preşedinte deţine încă o influenţă considerabilă.

Fost om de afaceri şi jucător de polo playboy în tinereţe, Zardari a fost adus la putere în 2008 de valul de simpatie care a urmat asasinării soţiei sale, Benazir, de două ori prim-ministru, într-un atac sinucigaş islamist.

Mai mulţi lideri ai opoziţiei pakistaneze, printre care Nawaz Sharif, cu trei mandate de prim-ministru, se află în închisoare în urma unor acţiuni prezentate de guvern drept luptă anticorupţie. Opoziţia afirmă însă că aceste detenţii sunt motivate politic.