Bărbaţii prezintă un risc mai mare de a suferi complicaţii în comparaţie cu femeile, iar rata spitalizărilor şi a deceselor a fost cea mai mare în rândul pacienţilor de 70 de ani şi peste această vârstă, potrivit unui raport al Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite.

Rezultatele au confirmat rapoarte similare din lunile recente realizate în focare epidemice. „Aceste constatări sunt conforme cu rapoarte anterioare care au constatat că efectele grave s-au accentuat odată cu vârsta şi bolile subiacente şi că bărbaţii au fost spitalizaţi cu o rată mai mare în comparaţie cu femeile'', a scris CDC în raportul său, emis luni.

În urma analizei datelor prelevate de la peste 1,3 milioane de pacienţi cu COVID-19 între 22 ianuarie şi 30 mai, CDC a constatat că cele mai răspândite probleme de sănătate preexistente în cele mai severe cazuri au fost bolile cardiovasculare, diabetul şi afecţiunile pulmonare cronice.

Aproximativ 45% dintre pacienţii cu afecţiuni subiacente au fost spitalizaţi, comparativ cu 7,6% dintre cei care nu aveau probleme de sănătate preexistente.

Decesul asociat COVID-19 a fost raportat la 19,5% dintre pacienţii cu boli preexistente, comparativ cu 1,6% în cazul persoanelor care nu sufereau de boli cronice.

Concluziile evidenţiază necesitatea continuă a strategiilor de atenuare a problemelor de sănătate, în special în cazul persoanelor cu risc ridicat, subliniază CDC.

Aceste date sunt utilizate pentru a monitoriza tendinţele constatate în ceea ce priveşte COVID-19 şi pentru a informa politicile şi practicile sanitare în vederea reducerii transmiterii bolii în Statele Unite, au adăugat CDC.

Experţi sanitari au indicat că persoanele care prezintă astfel de factori de risc trebuie să ia măsuri suplimentare de precauţie în contextul relaxării restricţiilor care au fost implementate pentru limitarea răspândirii pandemiei.