Din cauza lipsei de echipament, autorităţile au dificultăţi în a ajunge la supravieţuitorii care sunt încă prinşi în ruinele clădirilor. Unii supravieţuitori au jefuit magazine şi au luat mâncare, apă şi combustibil, spunând că nu mai au provizii, în timp ce transporturile cu alimente sau cu obiecte de necesitate sunt escortate de Poliţie, pentru a se asigura că nu sunt furate, scrie Reuters, citat de News.ro.

Duminică seară, preşedintele Joko Widodo a autorizat primirea de ajutor internaţional şi a făcut apel la echipajele de urgenţă să lucreze “zi şi noapte” pentru a găsi supravieţuitorii captivi.

De asemenea, Poliţia a informat că în jur de 1.200 de deţinuţi au evadat din trei închisori din regiune. Cu o magnitudine de 7,5, potrivit Institutului american de geofzică USGS, cutremurul care a avut loc pe Sulawesi vineri, imediat înainte de ora 11.00 GMT (14.00, ora României), a fost mai puternic decât seria de cutremure care a afectat Indonezia în august şi s-a soldat cu peste 500 de morţi şi aproximativ 1.500 de răniţi pe Insula Lombok, care se învecinează cu Bali. Un val s-a declanşat la puţin timp după aceea pe coasta de lângă Palau.

Indonezia, un arhipelag de 17.000 de insule şi insuliţe s-a format prin convergena a trei mari plăci tectonice - indo-pacifică, australiană şi eurasiatică - şi se află pe Cercul de Foc al Pacificului, o zonă cu o activitate seismică puternică.