„În RM există foarte mulți demnitari care au salarii foarte mari, zeci de mii de lei pe lună, de la președintele RM, președintele Parlamentului, prim-ministru, miniștri, deputați și mulți alți demnitari. Noi venim cu propunerea să plafonăm salariul pentru tot restul anului de la 1 aprilie și până la sfârșit la suma de 6.900 de lei, salariul mediu pe economie. În RM sunt foarte mulți cetățeni care supraviețuiesc cu salariu de 7000 lei lunar”, a menționat Andrian Candu, care din 2013 și până în iunie 2019 a deținut funcția de președinte al Parlamentului.

La fel acesta susține că din aceste măsuri economice și bugetare statul va avea de câștigat circa 100 milioane de lei, bani care pot fi redicționați pentru cheltuielile din sănătate.

Candu mai propune stoparea finanțării partidelor politice parlamentare pentru tot anul 2020, iar cele 38 milioane de lei să fie repartizate pentru achiziționarea de medicamente, echipamente medicale, majorarea salariilor medicilor.

Proiectul a fost înregistrat astăzi în Parlament iar deputații grupului Pro Moldova cer convocarea de urgență a ședinței legislativului pentru susținere și aprobare