Iniţiativa de a deschide până la 8 septembrie, curent, filiala acestui muzeu, vine la scurt timp după ce victimelor deportărilor şi foştilor deţinuţi politici le-a fost anulat unicul beneficiu pe care îl aveau, cel de a călători gratuit în transportul public de pasageri în raza municipiului Chişinău.

Totodată, Valentina Sturza aminteşte că din 2011 până în prezent luptă să obţină un sediu pentru un Muzeu al deportaţilor şi foştilor deţinuţi politici, dar deocamdată nu a avut parte decât de promisiuni. O mare parte din exponatele care vorbesc de suferinţa deportărilor se păstrează azi în depozitul de la subsolul Muzeului Naţional de Istorie şi Etnografie.

„Dodon doreşte să lichideze Muzeul Ocupaţiei Sovietice, iar primarul Ceban vrea un nou muzeu care să arate suferinţa poporului rus. Noi nu avem un muzeu al deportărilor şi al deţinuţilor politici, dar ei mai vor unul. Din 2011 lupt să avem un astfel de muzeu, s-au dat şi nişte milioane pe timpul Guvernului Filat şi a Guvernului Filip, pentru evaluarea şi procurarea unei clădiri. În total 8 125 000 lei, pentru achiziţionarea unui imobil degrdat şi nelocuibil. Oare nu se putea de procurat cu aceşti bani o clădire, dacă se dorea cu adevărat să avem un astfel de muzeu, dacă nu-şi băteau joc de noi? Vor să şteargă amintirea genocidului comunist la care a fost supusă populaţia băştinaşă. Nu se poate aşa ceva. Urmaşii noştri trebuie să ştie ce s-a întâmplat cu familiile buneilor şi străbuneilor lor”, a declarat Valentina Sturza.

Printre altele ea aminteşte şi de decizia CMC prin care victimelor represiunilor politice le-a fost anulat dreptul de a călători gratuit în transportul public.

„Am discutat cu secretarul CMC, Adrian Talmaci. Mi-a spus că există o iniţiativă de anulare a acestei decizii a CMC. Voi merge joi la şedinţă ca să mă conving de acest fapt. Să exprimi compasiune poporului rus, dar să-ţi baţi joc de memoria cetăţenilor acestui stat care au avut de suferit, mulţi din ei fiind la limita sărăciei, mi se pare o ipocrizie”, a mai spus Sturza.

Amintim că actualul primar Ion Ceban a anunţat că vrea să deschidă un muzeu al blocadei Leningradului în cadrul vizitei sale la Sankt- Petersburg, unde s-a întâlnit cu guvernatorul Alexandr Beglovîi. „Am vorbit astăzi cu directorul muzeului blocadei Lenigradului. Vrem ca pe data de 8 septembrie 2020 să fie deschisă o filială la Chișinău”, a spus Ceban.

Ulterior, edilul a încercat să dreagă busuiocul, spunând că ideea de a deschide la Chișinău o filială a muzeului blocadei Leningradului îi aparține unui grup de inițiativă și că el doar a cerut guvernatorului să ofere suport acestui grup de inițiativă.

În aceeaşi ordine de idei, în octombrie 2019, preşedintele Igor Dodon a anunţat că vrea să închidă Muzeul Ocupaţiei Sovietice, deschis în 2015 în incinta Centrului de Cultură şi Istorie Militară din Chişinău. Declaraţia acestuia a revoltat opinia publică. Mai mulţi istorici, dar şi conducerea Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici a anunțat atunci că, în cazul în care muzeul va fi închis, vor organiza acţiuni de protest.