Impactul pandemiei de Coronavirus a lovit şi PSG, care acum caută să le reducă megasalariile fotbaliştilor din lot, după ce campionatul din Ligue 1 a fot oprit forţat la decizia Ministrului Roxana Mărăcineanu. Le Figaro scrie că Neymar este unul dintre fotbaliştii care a refuzat să-i fie redus salariul cu 70%, alături de Thiago Silva, Edinson Cavani, Ander Herrera şi Juan Bernat. Presa din Franţa interpretează gestul brazilianului ca unul prin care acesta îşi forţează plecarea din capitala Franţei.

Vestiarul lui PSG e împărţit în două. Kylian Mbappe şi alţi fotbalişti sunt pentru reducerea salarială, în timp ce Neymar şi colegii săi enumeraţi mai sus nu sunt acord să le fie tăiate lefurile. Le Figaro interpretează gestul lui Neymar ca o modalitate de a-şi forţa plecare de la PSG şi revenirea mult dorită la FC Barcelona.

PSG l-a cumpărat pe Neymar de la FC Barcelona în 2017, pentru 222 de milioane de euro, cea mai mare sumă de transfer plătită vreodată pe un fotbalist. Jucătorul brazilian s-a săturat repede de Paris şi din vara lui 2019 forţează revenirea pe Camp Nou pentru a juca alături de Leo Messi şi Luis Suarez. Barcelona şi PSG au negociat transferul vara trecută, însă fără succes pentru Neymar.