„Este adevărat, ieri am semnat cererea de demisie. Sunt în dezacord cu modificările la legislație, pentru că viitorii membrii CEC devin vulnerabili. Dacă anterior orice faptă trebuia demonstrată în instanță, acum e suficientă voința Parlamentului și ușor îi poate scoate din funcție”, a explicat Iurie Ciocan, pentru Jurnal.md.

Iurie Ciocan a activat la CEC începând cu anul 2003. Timp de doi ani a fost membru al Comisiei, iar din 2005 până în 2011 - secretar al CEC. Începând cu 2011 și până în 2016 a fost președinte al Comisiei Electorale Centrale, iar în ultimii trei ani a avut statut de membru.

Amintim că, săptămâna trecută, Parlamentul a aprobat modificări la codul electoral, în ceea ce privește modul prin care sunt demiși membrii CEC. Dacă până acum aceștia puteau fi demiși doar prin decizie definitivă a instanței, odată cu noile modificări aceștia vor putea fi eliberați din funcție de către Parlament.