În luarea de cuvânt de la tribuna Parlamentului, deputatul Vladimir Cebotari a declarat că proiectul de lege propus de Ministerul Justiției înseamnă de fapt supunerea directă a Procuraturii controlului politic.

În opinia sa, modificările la Legea Procuraturii au fost făcute în grabă, fără consultări publice și fără avizul Comisiei de la Veneția.

„Credeam sincer că majoritatea din această sală, la fel ca cetățenii își doresc o justiție corectă, mai puțin politizată, care să nu depindă de indicațiile de peste drum, de la Ministerul de Interne sau din altă parte, dar se vede că nu ne este sortit acest lucru. Unica explicație este că doriți să fie controlată politic instituția Procuraturii. Mutați filtrul la Ministerul Justiției. Unde este separarea puterilor în stat?”, a declarat Cebotari.

„Constituția Republicii Moldova, art. 125(1) spune ”Consiliul Superior al Procurorilor este garantul independenței și imparțialității procurorilor”. Prin proiectul de lege înaintat astăzi de noua guvernare, CSP este lipsit de atribuțiile pe care le are conform Constituției. PDM va contesta la Curtea Constituțională această lege”, a spus și Pavel Filip.

Precizăm că, potrivit proiectului, Procurorul General al Republicii Moldova va fi numit de către Președintele țării, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor din rândul candidaților propuși de către o Comisie de concurs.

Comisia de concurs va fi formată din ministrul justiției, doi foști procurori sau judecători cu cel puțin 10 ani de experiență în funcția de procuror sau judecător (câte un judecător și un procuror), un reprezentant al societății civile și un psiholog, selectați de ministrul justiției. Membrii Comisiei trebuie să se bucure de o reputație profesională ireproșabilă.

Până în prezent, procurorul general era ales prin concurs de CSP și propus șefului statului spre aprobare.