„De ce Plahotniuc nu declară și celelalte 995 milioane de dolari furate din visteria Moldovei, din banii oamenilor? Pentru că miliardul furat se odihnește astăzi în siguranță în off-shore, în paradisuri fiscale! Prin proiectul nostru politic ne-am asumat adoptarea imediată a unui pachet legislativ prin care operațiunile financiare de tip off-shore să fie cu adevărat reglementate, la modul real eliminate, în vreme ce mafioții, în frunte cu șeful lor, Plahotniuc, își țin banii și afacerile în afara Moldovei, în paradisuri fiscale! Cum este posibil ca șeful informal al Statului, căpetenia oligarhiei din Republica Moldova, să refuze astfel să plătească taxele și impozitele cuvenite statului? Cum este posibil ca tocmai ADMINISTRATORUL informal al finanțelor unei țări să-și ferească de taxe și impozite veniturile acumulate ilicit, să eludeze, în mod asumat și arogant, prevederile fiscale pe care noi, toți ceilalți, suntem obligați să le respectăm?

De reținut e faptul că singurele investiții pe care Plahotniuc le are în Republica Moldova sunt investițiile în propagandă mincinoasă, așa cum este clar evidențiat în declaratia lui de avere. Prin compania prin care controlează și administrează direct canalele TV și portalurile prin care manipulează poporul, Plahotniuc controlează aproape întregul spațiu mediatic, public și politic. Mass media nu generează profit, motiv pentru care este limpede că investițiile sale în canalele de propagandă devin rentabile pentru că veniturile lui sunt realizate indirect, prin interpuși, ca rezultantă a controlului direct pe care-l deține asupra Statului, instituțiilor și structurilor acestuia”, scrie Andrei Năstase, într-o postare pe facebook.

Singurele active pe care Plahotniuc le are în Republica Moldova sunt plasate în bănci, mai punctează liderul DA: „SINGURELE LUI AFACERI DIN MOLDOVA SUNT CU ȘI DESPRE BANI! Împrumută bani oamenilor, îi execută silit când aceștia nu pot înapoia ratele, îi lasă pe drumuri. Așa-zisele afaceri ale acestui personaj sinistru nu generează locuri de muncă pentru moldoveni, nu produc plusvaloare, ci doar parazitează o economie devastată de lăcomia lui și a clicii de trepăduși care-l înconjoară. Ca atare, dacă decriptăm în termeni obiectivi declarația de avere a acestui fals milionar în euro, dacă evaluăm corect captivitatea în care se află Statul și înțelegem că accesul nelimitat la resursele naționale este singurul obiectiv al acestui mafiot pentru alegerile parlamentare din 24 februarie, vom pricepe că Plahotniuc este, în fapt, un mafiot care a devalizat o țară, în integralitatea ei. Planul lui de a continua să stăpânească pentru încă patru ani Moldova ne cuprinde și pe noi, pe cei care, foarte curând, vom decide dacă mai vrem sau nu să contribuim, prin neimplicare, în fapt o complicitate tacită, la sporirea bogăției acestui individ sinistru și la cronicizarea sărăciei noastre. Eu, personal, voi merge la vot! Voi vota așa încât hegemonia mafiei asupra Moldovei să înceteze”, a punctat Andrei Năstase.

Menționăm, Vladimir Plahotniuc ar fi cel mai bogat candidat la alegerile parlamentare din 24 februarie, reieșind din declarația sa de avere. În ultimii doi ani, Plahotniuc a obținut dividende de peste cinci milioane de euro de la o companie la care nu a mai făcut referire până acum și a devenit acționar la două firme noi.

Cei mai mulți bani, 4,55 milioane de euro, 11,5 milioane de lei și 347,5 mii de dolari, au intrat în conturile lui Plahotniuc de la compania “Vanguard International”, cu sediul în Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, la care acesta ar fi acționar şi despre care nu s-a ştiut până acum, notează „Ziarul de Gardă”. Şeful PD a mai primit 4,2 milioane de lei în calitate de „retur al capitalului social” de la compania pe care o declara și anterior, „Prime Management”, la care era fondator. În anii 2017-2018, Plahotniuc susține că a vândut un automobil cu 999 de mii de lei, dar și-a cumpărat, în schimb, 3 mașini noi, toate de marcă Mercedes. În aceeași declarație de avere mai vedem volume de anticariat și așa-numite cărți „universale”, care ar valora nu mai puțin de 11 milioane de lei. Totodată, Plahotniuc este proprietarul unui pian cu o valoare de 131 de mii de euro, dar și a altor patru bunuri mobile, care ar valora împreună aproape 700 de mii de euro. Președintele PD își ține doar o parte din economii în bănci, acolo unde are puțin peste jumătate de milion de euro, mai mult de 700 de mii de dolari și aproximativ 170 de mii de lei. Vladimir Plahotniuc declară şi investiții în opt companii, inclusiv 47 de milioane de lei în capitalul social al General Media Group Corp şi General Radio Group Inc, care deţin mai multe posturi TV şi radio din Republica Moldova.