Google a fost de acord să plătească aproape un miliard de euro în Franța. Astfel, e un acord care închide ancheta privind evaziunea fiscală de care compania era acuzată. Demersul a început în urmă cu patru ani. Acordul e văzut drept unul istoric, deoarece stabilește un precedent important în taxarea companiilor mari din tehnologie.

Conform acestei înțelegeri între Franța și Google, firma americană plătește o amendă de 500 de milioane de euro. Apoi mai plătește 465 de milioane de euro în taxe adiționale.

De ce Google nu plătește atât de multe taxe pe cât ar vrea statele UE

Companiile din tehnologie, mai ales, folosesc sedii din Irlanda ca să declare taxe în Uniunea Europeană. Și acolo taxele sunt mai mici, implicit plătesc mai puțin. Doar că, în ultimii doi-trei ani, mai multe state UE au cerut ca aceste companii care au venituri de zeci de miliarde anual, să plătească în fiecare țară în care au activitate.

Potrivit Playtech.ro, Google a încheiat acorduri similare şi în alte ţări, în special în Marea Britanie şi în Italia. În Franța, deși Ministerul de Finanțe ar fi vrut 1,6 miliarde de dolari, sancțiunile au fost stabilite grație unei proceduri prin care compania americană și-a recunoscut vinovăția.

Gerald Darmanin, ministrul de Finanțe din Franța, a spus că țara e deja în discuții și cu alte țări. Iar aceste precedent va ajuta în negocieri. Tot Franța vrea o taxă universală la nivelul UE pentru companiile din mediul digital.

Irlanda, Danemarca, Suedia și Finlanda s-au împotrivit până acum. De cealaltă parte, Google a spus că susține o reformare internațională a sistemului de taxare. Astfel, companiile și-ar putea derula operațiunile globale într-un cadru mai clar.