Circa 40 la sută din birourile electorale deschise pentru alegerile prezidențiale din această toamnă sunt amplasate în școli și grădinițe. „Bineînțeles, în condiții de pandemie acest fapt reprezintă o problemă. Am discutat ca birourile electorale care sunt amplasate în instituții de învățământ general, în ele se vor putea desfășura alegeri, dar vom prelungi vacanța copiilor ca să putem desfășura măsurile necesare de dezinfectare”, a declarat premierul.

El a mai precizat că pentru birourile electorale care urmau a fi deschise în incinta grădinițelor, se va găsi o altă locație. „Cu siguranță nu vom permite desfășurarea alegerilor în incinta grădinițelor. Doar în Chișinău sunt 32 de birouri electorale amplasate în grădinițe. Autoritățile vor identifica alte spații pentru aceste birouri electorale”.

În context, Ion Chicu a mai precizat că nu se va permite petrecerea alegerilor nici în birouri electorale amplasate în cămine studențești, pentru care, la fel, autoritățile vor identifica alte locații.