Telefonul de pe staţia spaţială utilizează un internet protocol sau IP pentru a se conecta cu telefoanele de pe Pământ. Conform Weather, aparatul deţine chiar şi un cod pentru zona Houston, 281, relatează Descoperă.ro.

Pentru a efectua apelul, Kuipers a apelat 9 pentru linia exterioară, apoi în timp ce încerca să formeze codul internaţional de acces, 011, a omis zeroul. Incidentul a stârnit panica la centrul spaţial. „A doua zi am primit un mail: Ai sunat la 911?”, a declarat Kuipers.

Kuipers, în vârstă de 60 de ani, face parte din astronauţii Agenţiei Spaţiale Europene şi a efectuat două misiuni în spaţiu desfăşurate pe aproximativ 203 zile. El a declarat că este uşor pentru membrii echipajului staţiei spaţiale să contacteze Pământul, deşi există întârzieri în conversaţii.

Kuipers nu este singurul astronaut ce a greşit numărul atunci când a contactat Pământul. Astronatul britanic Tim Peaks transmitea într-un tweet din 2015 că: „Vreau să-mi cer scuze doamnei pe care am sunat-o din greşeală”.