Nouă persoane au fost reţinute şi plasate în arest preventiv în cartierul sensibil Grésilles şi la Saint Apollinaire, la periferia Dijonului, a anunțat procurorul Eric Mathais.

În cursul operaţiunii au fost confiscate trei carabine demontate, saci conţinând între 2 şi 3 kg de cartuşe, tuburi servind ca lansatoare de tiruri de mortiere, arme folosite adesea împotriva forţelor de ordine. Au mai fost confiscate canabis, cocaină şi heroină.

Dijon, oraş calm în mod obişnuit, a fost zguduit de trei nopţi de violenţe între 12 şi 14 iunie, când membri ai comunităţii cecene au vrut să răzbune agresarea unui adolescent din rândurile acesteia de către locuitori din Grésilles, după spusele lor.

La 15 iunie, bărbaţi cu cagule, având asupra lor ceea ce păreau arme de asalt şi pistoale automate, au făcut o demonstraţie de forţă în Grésilles, distrugând camere video şi incendiind pubele şi autovehicule.

Calmul a revenit începând de marţi, iar tatăl adolescentului cecen agresat a cerut ca violenţele să înceteze.

Vineri, poliţia a confiscat, între altele, răşină de canabis şi 25 de cocktailuri molotov.

Trei ceceni au fost reţinuţi săptămâna trecută şi se află în arest preventiv. Un al patrulea suspect a fost eliberat sub control judiciar.

Vineri, liderul Ceceniei, Ramzan Kadârov, a calificat drept „corecte” faptele membrilor comunităţii cecene în Franţa, susţinând că aceştia au acţionat astfel pentru că „autorităţile locale nu au putut să facă ordine” ele însele.