„Pandemia a influențat numai data la care manifestarea din Moscova este programată cu întârziere. Prezența dlui Dodon este în linia tradițională a slugărniciei unora dintre conducătorii de la Chișinău față de Moscova. Consider că este un gest nu atât de politică externă din partea dlui Dodon, dar un gest, în primul rând, de politică internă pentru a oferi alegătorilor săi acea marfă cu care ei s-au obișnuit și sunt condiționați să o primească de atâția ani de zile. Asta așteaptă nucleul dur al alegătorilor dlui Dodon. Suntem în preajma alegerilor prezidențiale, asta are dl Dodon să le ofere alegătorilor săi”, a declarat Socor la Europa Liberă.

„Până acum, Moscova nu a anunțat dacă este programată o întrevedere bilaterală între dl Putin și dl Dodon. De aceea și dl Dodon a fost destul de vag, a spus că se duce la Moscova pentru a se întâlni cu conducerea Rusiei, nu s-a referit la dl Putin. Desigur, dl Dodon speră să obțină o întrevedere bilaterală cu Putin, pentru care dânsul - a spus chiar dl Dodon - urmează să ridice trei subiecte, printre care și renegocierea împrumutului”, a adăugat Vladimir Socor.

Amintim că, în pofida faptului că Republica Moldova se află în vârful pandemiei din cauza virusului Covid-19, 75 de militari din Garda de Onoare a Republicii Moldova participă la parada militară din Piața Roșie.