Trei călugăriţe şi o femeie laică au fost numite în postul de consilier în cadrul secretariatului Sinodului, instituţie ce organizează principalele întâlniri ale episcopilor la nivel mondial, evenimente care au loc o dată la câţiva ani şi care tratează subiecte diferite, potrivit Agerpres.

Papa Paul al VI-lea a înfiinţat Sinodul Episcopilor în 1965, instituţia având rolul de a furniza papilor sfaturi pe baza cărora aceştia iau decizii. Un purtător de cuvânt de la Vatican a declarat că cele patru femei sunt primele persoane de sex feminin din istoria acestei instituţii.

Două dintre ele sunt din Italia – sora Alessandra Smerilli, profesor de economie, şi Cecilia Costa, profesor de sociologie. Celelalte două sunt sora Maria Luisa Berzosa Gonzalez din Spania şi sora Nathalie Becquart din Franţa.

”Este o veste bună pentru că până acum acestea nu erau structuri în care femeile puteau avea o influenţă asupra sinoadelor în curs în pregătire”, a declarat Zuzana Fliosowska, director general în cadrul Voices of Fate, un grup internaţional ce militează pentru un rol mai important al femeilor în Biserică.

Peste jumătate din cei 1,3 miliarde de catolici din lume sunt femei, iar apartenența la ordinele religioase feminine este de circa trei ori mai mare decât cea la ordinele pentru persoane de sex masculin.