Cunoscută drept „tabloul pierdut al lui Caravaggio”, pânza a fost restaurată timp de doi ani, înainte de a fi expusă public în cadrul unei colecții de artă din Londra.

Capodopera de 400 de ani surprinde capitarea generalului asiro-babilonian Holofern de către Iudita, din Cartea Iuditei. Potrivit Vechiului Testament, Iudita este o văduvă din orașul Bethulia, aflat sub asediul armatei lui Holofern. Pentru a-și salva orașul, femeia l-a sedus pe general, înainte de a-l decapita, scena descrisă în pictura lui Caravaggio, notează Mirror. Tabloul renascentist a fost realizat de pictorul italian Caravaggio, cel mai probabil, între anii 1600 și 1610, scrie libertatea.ro.

Caravaggio a murit, la vârsta de 38 de ani, după ce s-a otrăvit cu plumb, în 1610. Unii dintre criticii de artă au îndoieli în privința autenticității picturii, considerând că ar fi vorba despre o copie realizată de unul dintre discipolii flamanzi ai lui Caravaggio.

Reprezentanții galeriei de artă au precizat că opera aparține într-adevăr lui Caravaggio deoarece au fost realizate numeroase analize științifice pentru a atesta acest lucru. Tabloul va fi expus în galerii din Londra, Paris, New York și Toulouse, înainte de a fi vândut la licitație în Toulouse pe 27 iunie. Valoarea capodoperei este estimată la aproape 100 de milioane de euro.