Deputatul Platformei DA Igor Munteanu a menționat despre numărul record de cazuri de infecție cu COVID-19 înregistrat ieri, 6 iunie în Republica Moldova.

Și ce fac în acest caz autoritățile guvernului? Fac evident prostii pe bandă rulantă - amendează bătrânicile care-au ieșit cu 10 cozi de ceapă în stradă ca să nu moară de foame și singurătate în casele lor pustiite de sărăcie. Iar brava poliție le vânează. Cam 25.000 lei te costă amenda stabilită de această poliție, care nu observă sabantuiurile actualului șef de stat, care face băi de mulțmite cu desconsiderarea gravă a oricăror măsuri de prudență sanitară. Poliția se ocupă de strângerea amenzilor de la cei care l-au fluierat în luna mai pe „altețea sa papală”, PM Chicu, atunci când acesta a dispus să bage convoiul cu ajutoare umanitare din partea României sub podul de la Schinoasa, împotrivindu-se să accepte autorizația obținută de Platforma DA pentru Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), așa cum s-ar fi cuvenit pe bună dreptate. Oare până unde vom ajunge cu acest guvern eșuat, imoral, incapabil să servească interesului public?”, a afirmat deputatul.

Munteanu susține că Guvernul Chicu a eșuat sistematic să comunice eficient, să ia decizii în timp util și a ratat, ca un repetent, orice lecții pe care ar fi putut să le învețe de la vecinii noștri europeni.

Sunt convins, acest Guvern Chicu trebuie să pice. Cu trosnet, englezește, nu contează tehnica căderii sale inevitabile, ci faptul înlocuirii lui cu un guvern normal. . Să plece cu toată colecția sa de aforisme malițioase în adresa prietenilor noștri adevărați din România și din Europa. Cetățenii RM au nevoie de un guvern capabil, onest, european, inclusiv, de salvare națională, sprijinit la momentul oportun de cel puțin 55 voturi în Parlamentul Republicii Moldova, și acest lucru trebuie să-l cereți deputaților în care mai păstrați încredere și le încredințați această misiune! Asta cred să se întâmple în curând. Soluția pentru această criză extrem de gravă este demiterea guvernului Chicu printr-o moțiune de cenzură votată în Parlament de o majoritate a deputaților capabili să depășească propriile interese, acțiune demonstrată prin votul legilor care decug din Declarația de captivitate a statului, iar, ulterior, asumarea guvernării de către Platforma DA. Fără alianțe păguboase, fără jocuri politice ale clanurilor obscure, fără a oferi garanții celor implicați în fărădelegi precum că nu vor fi deferiți justiției”, a declarat deputatul.