Procuratura Chişinău, oficiul Râşcani, care a solicitat condamnarea inculpatului la detențiune pe viață, anunţă că va contesta sentința, deoarece o consideră prea blândă în raport cu faptele comise. Fiind audiat de procurori, învinuitul nu şi-a recunoscut vina şi a refuzat să facă declarații.

Amintim că, pe 18 mai 2018, într-o fântână din preajma comunei Grătieşti, a fost depistat cadavrul unui bărbat, cu semne de moarte violentă, care s-a dovedit a fi un cetățean al Ucrainei, în vârstă de 59 de ani, ex-deputat al Radei din Regiunea Jitomir.

Potrivit Procuratrurii, ex-deputatul a ajuns la Chişinău în seara zilei de 15 mai 2018 pentru a se întâlni cu inculpatul și cu complicele acestuia, ambii cetăţeni ucraineni, cu care stabilise din timp o întrevedere în sectorul Botanica. Fiind preluat cu maşina de către cei doi şi deplasându-se pe traseul Chişinău – Bălţi, indivizii au strangulat victima, iar pentru a ascunde urmele infracțiunii, i-au aruncat cadavrul într-o fântână de lângă Grătieşti.

Imediat după crimă, făptașii au părăsit teritoriul republicii. Totuşi, procurorii au reuşit să-i identifice şi să descopere crima, indivizii fiind anunţaţi în căutare internaţională.

În vara anului trecut, unul dintre învinuiţi a fost reţinut pe teritoriul Belgiei şi extrădat autorităţilor Republicii Moldova pentru a fi tras la răspundere penală, iar complicele acestuia continuă să fie căutat, materialele în privinţa lui fiind disjunse într-o procedură separată.

Potrivit procurorilor, omorul a fost planificat din timp, iar învinuiţii au pus la cale toate detaliile crimei, ademenind victima pe teritoriul Republicii Moldova, mizând astfel că nu vor putea fi identificaţi şi traşi la răspundere pentru cele săvârşite.