„Faptul că m-am opus atâția ani influenței Kremlinului asupra Moldovei a rezultat în consecințe adverse: serviciile speciale rusești au fabricat dosare penale împotriva mea, au organizat o amplă campanie de defăimare politică, au pus în pericol viața mea și securitatea familiei mele. S-a făcut tot posibilul să fie forțată plecarea mea din țara mea iubită, să fiu denigrat fără nicio temelie factologică reală, să-mi fie împiedicată activitatea politică în Moldova. S-a dorit să fiu eliminat și pentru realizarea acestui scop, n-au existat scrupule și jumătăți de măsură”, scrie Plahotniuc.

„Cu toate că mă aflu într-un mare pericol, eu voi rezista în continuare influenței rusești, voi spune lucrurilor pe nume, voi crede ferm că Moldova își va restabili independența și suveranitatea, prin voința cetățenilor săi, care sunt cu mult mai patrioți decât politicienii care azi se află la guvernare. (...) Astăzi, nu pot să risc siguranța mea sau a familiei mele și să mă aflu în țară, alături de prieteni și colegi, tocmai pentru că am luptat cu toată fermitatea împotriva celor care au dorit să ocupe și să asuprească Republica Moldova. Această luptă s-a dovedit a fi inegală, adversarii mei au fost prea numeroși și prea puternici, și astăzi regret că, prin diverse tertipuri și trădări, Moldova a fost preluată sub controlul forțelor străine, în mod direct sau prin intermediarii lor politici trădători”, mai scrie Plahotniuc.