Inspectoratul Național de Patrulare anunță despre o serie de reguli prin care le solicită șoferilor să fie atenți atunci când își parchează mașinile. Astfel oprirea sau staționarea automobilelor cu intrarea parțial sau în întregime pe trotuar este admisă doar în locurile special amenajate, marcate prin indicator rutier „parcare” sau „parcare rezervată” precum și prin marcajul rutier „linia îngustă continuă”, însoțite de panourile adiționale care indică modalitatea de poziționare a vehiculului, cu respectarea distanței minime de 1,5 metri predestinate circulației pietonilor.

Totodată, vehiculele staţionate nu trebuie să blocheze accesul la scări, rampe sau planuri înclinate de bordură, destinate persoanelor cu nevoi speciale.

În cazul în care șoferii vor opri mijloacele de transport pe alte porțiuni de drum care nu sunt marcate corespunzător, chiar și cu respectarea distanței de 1,5 metri, riscă amenzi de până la 1500 de lei și 4 puncte de penalizare.

Potrivit INP, pe parcursul anului trecut, peste 8 400 de șoferi au fost sancționați pentru staționarea sau parcarea în locuri neregulamentare, iar în primele 3 luni ale anului curent, peste 540 s-au ales cu procese-verbare, cu circa 75% mai puțin decât perioada analogică a anului precedent.