Primul accident s-a produs aseară, în jurul orei 20.17, pe traseul M3 km 14, la intrare în comuna Băcioi, municipiul Chișinău. La fața locului polițiștii au stabilit că un automobil de marca „Toyota Auris”, la volanul căruia se afla un polițist, în vârstă de 38 de ani, a pierdut controlul volanului, astfel tamponându-se într-un indicator, ulterior fiind proiectat într-un automobil de model Opel.

În consecință, polițistul a decedat pe loc.

Cea de-a doua tragedie a avut loc în jurul orei 04: 28, pe traseul Chișinău-Ungheni, în apropierea satului Pănășești, raionul Strășeni.

Un polițist, în vârstă de 35 de ani, aflându-se la volanul unui automobil de marca ,,Mitsubishi Outlander”, a pierdut controlul volanului și a derapat de pe traseu în canalul de scurgere, s-a tamponat într-un obstacol și ulterior s-a inversat pe traseu.

Ca rezultat al impactului, automobilul a luat foc, șoferul rămânând blocat între fiare, iar pasagera în vârstă de 18 ani, a fost aruncată prin parbriz.

În cele din urmă șoferul a decedat pe loc, iar corpul neînsuflețit a fost depistat carbonizat în automobil. Pasagera a fost transportată la spitalul din Strășeni, cu diverse traumatisme.

În ambele cazuri au fost inițiate procese penale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

POLITIA.MDPOLITIA.MD