Cuplul, care a petrecut vacanța pe yacht-ul de 6 milioane de euro al starului lui Juventus, a postat o imagine în care fotbalistul îi acoperă degetul Georginei.

Spanioloaica a scris, la descrierea fotografiei: ”Daaa!”, ceea ce i-a făcut pe urmăritori să se întrebe dacă urmează oficializarea relației.

”Sunteți logodiți?”, s-a întrebat cineva. ”Ce înseamnă asta?”, a comentat un alt fan, în timp ce altul a exclamat: ”Doamne, asta credem cu toți!”.

Într-un interviu acordat anul trecut, Cristiano Ronaldo a declarat că sigur se va căsători cândva, pentru a-i îndeplini visul mamei sale.

Georgina Rodriguez este, de aproape patru ani, partenera de viaţă a lui Cristiano Ronaldo. Cuplul are o fetiţă, Alana Martina (3 ani), dar modelul îi creşte şi pe ceilalţi trei copii ai starului portughez: Cristiano jr. (10 ani) şi gemenii Eva Maria şi Mateo (3 ani).

Cei doi s-au cunoscut în iunie 2016 la Madrid, unde Georgina lucra într-un magazin Gucci, ca asistent de vânzări. Au dat ochi în ochi, iar spanioloaica spunea că ”a fost dragoste la prima vedere”.

După câteva zile, Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez s-au întâlnit la un eveniment și de atunci au început o relație.