Imagini video de la fața locului au fost plasate pe pagina „Democrația Acasă” din care se observă sute de buletine, printre care și sigilate, unde sunt indicate numele consilierilor, în mare parte a celor din Blocul ACUM, care au candidat la alegerile locale din toamnă.

„Ne-au sunat câțiva cetățeni și am venit aici, unde am găsit buletine de vot de la alegerile locale din toamnă. În special acestea sunt sigilate și trebuiau să fie trimise la Comisia Electorală Centrală și păstrate trei ani de zile în arhivă. Marea parte a acestor buletine aparțin Blocului ACUM. Vedeți aici Blocul ACUM „votat”. Vedem o fraudare masivă a alegerilor locale, buletinele care le-au ascuns au ajuns la groapa de gunoi, doar că cei care au făcut asta nu s-au asigurat ca să ardă în totalitate. Am chemat și poliția pentru a se sesiza pe marginea acestei situații”, a declarat unui dintre consilieri.

Aceștia mai spun că le este frică că se va întâmpla exact așa la alegerile prezidențiale care urmează să aibă loc.

„Ne este frică de o nouă fraudare, mai ales în zona noastră, unde vin și alegători di Transnistria. Se vede că aceste buletine sigilate într-un fel sau altul în fața observatorilor au fost date într-o parte și pregătite altele pachete care le-ar fi convenabile actualului Guvern”, mai declară consilierii.