Mesajul publicat de tânără anul trecut, pe 27 ianuarie, avea să-i schimbe viața. Kayleigh Wakeling din Baldock, Herts, a văzut postarea lui Louise și, impresionată de ce a citit, s-a oferit să doneze un rinichi, potrivit mirror.co.uk.

„Am văzut postarea lui Louise pe pagina unui prieten. Nu auzisem până atunci de donatori altruiști, dar aveam vârste similare și m-am gândit, dacă era vorba de mine sau de cineva din familia mea? Aveam aceeași grupă de sânge cu Louise, 0 pozitiv, așa că am căutat pe internet să văd dacă pot avea o viața normală cu un singur rinichi și din tot ce am citit reieșea că voi putea”, a povestit Kayleigh, scrie libertatea.ro.

Kayleigh și Louise au vorbit timp de o săptămână pe Facebook și au simțit o conexiune din prima. „Nu a fost nicio ezitare, am avut încredere în ea cu prețul vieții mele”, spune Louise.

Cele două tinere s-au întâlnit la Spitalul St Thomas din Londra pentru teste preliminare în luna februarie a anului trecut. Amândouă aveau emoții și atunci când s-au întâlnit s-au îmbrățișat puternic. La două săptămâni după, Kayleigh a aflat că este un donator compatibil și, pe 1 iunie, tinerele au trecut prin operația de transplant.

Intervenția medicală a fost un succes, iar Louise se recuperează bine. Cele două tinere au devenit cele mai bune prietene. Ele vorbesc în fiecare zi și se întâlnesc des deși locuiesc la 90 de minute una de cealaltă.

„Suntem în asta împreună, facem totul ca o echipă, lucru care este incredibil. O să fiu recunoscătoare întotdeauna pentru ce a făcut pentru mine”, a spus Louise.